Senatorul PSD Laura Georgescu critică proiectul România Educată și susține că guvernanții și-au propus să distrugă sistemul de învăţământ. Cei de la USR PLUS au idei care vin în contradicţie inclusiv cu opiniile colegilor de coaliţie de la PNL, mai arată Georgescu.
Printre propunerile controversate este desființarea inspectoratelor școlare.
„Mă refer la propunerea de a desfiinţa inspectoratele şcolare judeţene, unul dintre motivele care stau la baza acestei propuneri fiind că se doreşte ca atribuţiile de numiri în funcţie să fie preluate de administraţiile locale (primării, consilii judeţene), ceea ce ar însemna politizarea agresivă a funcţiilor de conducere a unităţilor de învăţământ. Ideea desfiinţării inspectoratelor şcolare nu este îmbrăţişată nici măcar de actualul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care, în ianuarie 2021, spunea că desfiinţarea în grabă a inspectoratelor şcolare ar declanşa “un adevărat dezastru, o lovitură finală dată unui sistem aflat în suferinţă. Acest lucru trebuie făcut, dar trebuie pregătit în timp. Nu voi susţine o desfiinţare haotică a inspectoratelor, dar voi susţine o descentralizare”, punctează Laura Georgescu.
Senatorul PSD mai crede că sistemul va fi aruncat în haos și solicită realizarea unui pact național pe educație.
„La această opinie trebuie adăugat şi faptul că în urmă cu aproximativ o săptămână, Senatul a votat pentru ca numirile directorilor de şcoli să fie făcute de către Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ. Dar nici PNL, nici USR nu mai ţin cont de nimic, nici măcar de propriile promisiuni de a depolitiza sistemul de învăţământ! Toată degringolada care a pus stăpânire pe Educaţie ca urmare a acestor propuneri şi decizii haotice nu va putea fi stopată decât printr-un PACT NAŢIONAL pe EDUCAŢIE la care să achieseze toate forţele politice”, arată senatorul Laura Georgescu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.