Cristian Dima, ALDE: Oricât de frumos ne este prezentat PNRR de către useriștii din Guvern, realitatea este cu totul alta Recomandat

Liderul ALDE Galați, Cristian Dima, susține că deși Planul Național de Redresare și Reziliență este prezentat de cei din USR ca fiind un mare succes al guvernării, lucrurile nu stau chiar așa.

PNRR reprezintă o sursă de finanțare pentru proiectele României. Însă, în același timp, PNRR implică o serie de angajamente pe care le ia statul român.

„Ce nu ne spun cei din USR și ministrul ZERO de la Fonduri Europene, dl Ghinea, este că România și-a luat o serie de angajamente care seamănă frapant cu angajamentul luat în guvernarea PDL faţă de FMI. Și știm cu toții ce a urmat: austeritate”, a declarat Cristian Dima.

Liderul ALDE Galați vorbește despre împrumuturile pe care România le va lua.

„Din cele 29,2 miliarde de euro care vin prin PNRR, România ar urma să primească 16 miliarde de euro din banii împrumutați de UE pentru redresarea economiei. Dar, ceea ce nu ni s-a spus este că nu toate statele Uniunii au vrut să ia banii din împrumuturi!!! Pentru că, până la urmă, orice ban împrumutat trebuie returnat și se adaugă la datoria publică! Cum pe cei din USR și pe ministrul Ghinea nu îi interesează acest lucru, ei continuă politica economică „ne împrumutăm până la capăt”, că, deh!, nu dau banii înapoi din buzunarele lor, ci din banii românilor”, a spus Dima.

Cristian Dima mai arată că, din informațiile apărute în public, Guvernul a transmis Comisiei Europene documentul intitulat Reformele emblematice ale redresării româneşti şi Planul de rezilienţă, un document separat de PNRR!

„Prin acest document, Guvernul promite că va realiza o serie de reforme care seamănă izbitor de mult angajamentul luat de Guvernul PDL și Traian Băsescu în fața FMI! Adică, micii useriști de la fonduri europene fac negocieri la fel de „bune” pentru România cum făcea Băsescu și PDL-ul lui. Ce ar putea să se întâmple? Avem câteva exemple concrete despre care s-a tot vorbit: vârsta de pensionare va creşte; stimulentele fiscale, printre care și impozitul zero pentru veniturile din IT şi construcţii, vor fi eliminate treptat; toate minele vor fi închise până în 2032, fără niciun fel de strategie pentru zonele vizate”, mai scrie în mesajul liderului ALDE Galați.

Oricât de frumos ne este prezentat PNRR de către useriștii din Guvern, realitatea este cu totul alta, iar despre ea nu ne vorbește nimeni, este concluzia lui Cristian Dima.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.