Rafila:„Propun să facem o reţea naţională de centre medicale comunitare” Recomandat

Alexandru Rafila susține ideea înființării unei reţele naţionale de centre medicale comunitare. Candidatul PSD pentru alegerile parlamentare a dezvăluit faptul că propunerea se va găsi în programul de guvernare pregătit de social-democrați.

Propunerea lui Alexandru Rafila are în vedere realizarea unor centre medicale în comunele medii și mari. În următorii patru ani ar putea fi construite 800 de centre la un preț mediu de 500.000 de euro pentru un centru.

„Am propus în acest program să facem o reţea naţională de centre medicale comunitare. Mă refer la faptul că în comunele din România cu o populaţie mai mare de 5.000 de locuitori şi probabil câteva din cele care au între 4 şi 5.000 de locuitori putem să înfiinţăm o astfel de reţea naţională de centre comunitare. Am estimat un necesar, într-o primă fază, în primul ciclu electoral, până în anul 2024, de 800 de astfel de centre. Un cost mediu de înfiinţare a unui astfel de centru - probabil în jur de 500.000 de euro, iar numărul de beneficiari, având în vedere că într-un centru ar putea să lucreze 3-4 medici de familie, ar fi de circa 6 milioane de locuitori”, a explicat Alexandru Rafila.

Rafila susține că rețeaua națională de centre medicale reprezintă primul pas pentru modernizarea întregului sistem de sănătate.

„Acest pas, dacă va fi îndeplinit, va reprezenta cheia reconstrucţiei întregului sistem de sănătate, pentru că îl legăm de reţeaua de centre de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate. Adică, omul într-un areal relativ mic are acces la serviciile de medicină primară şi nu numai, la asistenţă socială şi asistenţă comunitară şi, de asemenea, încercăm în măsura posibilului asistenţă medicală stomatologică", a precizat Rafila.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Miercuri, 28 Octombrie 2020 21:30

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display