Marian Oprișan își retrage candidatura:„Cred că în PSD este nevoie de unitate” Recomandat

Marian Oprișan și-a retras candidatura pentru alegerile parlamentare. Fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea a anunțat că nu va candida în condițiile în care conducerea centrală a PSD a invalidat lista pe care se afla Oprișan.

Marian Oprișan a anunțat pe Facebook că se retrage de pe lista cu candidați pentru Senat.

„În această seară am decis să îmi retrag candidatura pentru funcţia de senator, deşi am beneficiat de totala încredere şi susţinere a colegilor mei primari, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, consilieri locali şi simpli membri PSD. Mai mult decât oricând cred că în PSD este nevoie de unitate, pentru că doar uniţi putem să luptăm şi să apărăm interesele vrâncenilor. Am luat decizia de a-mi retrage candidatura gândindu-mă şi la organizaţia PSD Vrancea pe care am construit-o cu multă muncă şi sacrificii, alături de toţi colegii mei. Este organizaţia care timp de 28 ani a câştigat majoritatea alegerilor din Vrancea şi sunt mândru că am fost şi am rămas cea mai importantă forţă politică a judeţului! Ştiu că mulţi dintre colegii mei nu sunt confortabili cu decizia mea, dar mai ştiu că aceiaşi colegi pun, de fiecare dată, interesul şi binele comunităţii noastre pe primul loc. Acelaşi lucru îl fac eu, astăzi", a anunțat Marian Oprişan.

În urmă cu două zile, Consiliul Politic Judeţean al PSD Vrancea a întocmit o listă de candidaturi pentru Senat în care Marian Oprişan se afla pe primul loc.

Miercuri, conducerea centrală a PSD a invalidat lista propusă de organizația PSD Vrancea. Explicația a venit de la președintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a declarat că „Marian Oprișan nu trebuie să candideze pentru o funcție în Parlament”.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display