Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat la Reuniunea șefilor de stat și de guvern, membri ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina. Summit-ul s-a desfășurat joi la Paris, a anunțat Administrația Prezidențială.
Reuniunea a început la ora 10.25, ora României.
„Cel puțin în perioada următoare, vor continua discuțiile legate de acest plan pe care Europa îl susține pentru a-și consolida apărarea, inclusiv pentru a susține ca, după încetarea focului în Ucraina, la care sperăm să se ajungă cât mai repede, să existe niște condiții asiguratorii, pentru a avea o securitate care să fie asigurată pentru Ucraina. Și, deci, România, chiar dacă, așa cum am mai spus, nu vom trimite sub nicio formă trupe în Ucraina, va participa la aceste discuții, atât cele tehnice, care țin de zona militară, pentru că aceste aspecte care țin de planificări, de strategii, și care tranzitează, de exemplu, în România, au nevoie de datele respective, pentru ca Statul Major să fie informat cu ceea ce se are în vedere. Și vom participa la aceste discuții, așa am convenit și asta este poziția noastră”, a declarat Ilie Bolojan, înainte de a pleca la Paris.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display