Misiune îndeplinită. Ministrul Energiei a anunțat că la Mintia a ajuns al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone Recomandat

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că la Mintia a ajuns al doilea generator uriaș, de aproape 800 de tone. Acesta a fost construit cu ajutorul unor tehnologii americane performante, a explicat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei susține că proiectul Mintia este în grafic.

„Turbinele Siemens, printre cele mai performante din lume, sunt deja la Mintia, iar structurile de susținere și sistemele auxiliare sunt montate. În paralel, infrastructura necesară conectării centralei la Sistemul Energetic Național este în lucru, acest proiect fiind în sarcina Transgaz, astfel încât noua capacitate de producție de la Mintia să fie integrată cât mai rapid”, a transmis Sebastian Burduja.

În vara anului 2026, Centrala Mintia trebuie să devină complet operațională, iar din 2027 va utiliza gazele naturale din Marea Neagră, a căror extragere va începe prin proiectul Neptun Deep, a mai spus Burduja.

Având o capacitate totală de 1.750 MW, centrala de la Mintia va fi cea mai mare unitate pe gaze naturale din Uniunea Europeană, iar ținta ambițioasă va fi să avem deja 1.000 MW puși în funcțiune la finalul acestui an, a adăugat ministrul.
„Cu o investiție privată totală de 1,4 miliarde de euro, acest proiect asigură nu doar tranziția către o energie mai curată și mai ieftină pentru români, dar duce și la crearea unor locuri de muncă în regiune, atât în faza de construcție, cât și pe termen lung, în operarea centralei”, transmite ministrul, care spune că o producție mai mare de energie românească ne va aduce mai multă securitate, prețuri mai mici în facturile românilor și competitivitate mai mare pentru companiile noastre”, a precizat Sebastian Burduja.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.