Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în aprilie va fi dat în folosință sectorul Mizil – Pietroasele din Autostrada A7. Ministrul a negat faptul că sectorul nu îndeplinește toate cerințele tehnice și îi pune pe șoferii în pericol.
„Am văzut un titlu cum că șoferii se află în pericol, că sudurile de pe un anumit pod n-au fost făcute conform (...) Acel tronson nu a fost dat în circulație. Deci nu există niciun pericol pentru șoferi. Undeva în aprilie va fi dat în circulație acel tronson de la Mizil la Pietroasele, în conformitate cu toate cerințele tehnice”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a mai spus că dezinformarea a pornit de la o asociație care a publicat pe rețelele de socializare informațiile greșite.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.