Boloș: Țopăiala aceasta a pseudoprofesioniştilor pe masurile fiscale a României face un mare rău României Recomandat

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a redactat un lung mesaj prin care solicită politicienilor să nu batjocorească procesul de consolidare fiscală și eforturile Guvernului. Țopăiala aceasta a pseudoprofesioniştilor pe masurile fiscale a României face un mare rău României, a spus Boloș.

Mesajul a fost trimis pe Facebook.
„Atunci când ești ministrul Finanțelor și ai în față 175 miliarde lei creanțe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuțiile sociale de 53 miliarde lei, îți pui în permanență întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri și popoluația să nu aibă parte de noi și noi sarcini fiscale? Pentru că introducerea de noi taxe NU este o soluție”, a explicat Marcel Bolos.

Ministrul de Finanțe a mai arătat că măsurile nu-i vizează pe contribuabilii cinstiți și că diferitele comentarii publice nu fac bine României.
„Țopăiala aceasta a pseudoprofesioniştilor pe masurile fiscale a României fie ei şi oameni politici sau veritabili consultanți fiscali face un mare rău României in relația cu Comisia Europeană care dă imaginea unei degringolade în angajementul ferm si fără echivoc de consolidare fiscal bugetar pe care România trebuie să îl urmeze în următorii 7 ani. Măsurile propuse NU se adreseaza contribuabililor corecţi şi cinstiți. Lor tuturora LE PORT UN RESPECT PROFUND şi le CER SCUZE DACĂ SUNT AFECTAȚI”, a adăugat Boloș.

El i-a criticat și pe cei care induc publicul în eroare cu bună știință
„În același timp, te uiți în jur cum unii aleg să răstălmăcească în mod toxic intențiile și prevederile unor propuneri pentru a-și urmări propriile interese politice și pentru a induce în eroare opinia publică. În loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică și să propună soluții viabile, preferă să recurgă la denigrarea mea personală și dezinformare. Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate și a incapacității de a oferi alternative reale și constructive pentru problemele cu care se confruntă România”, a mai transmis ministrul român.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display