Europarlamentarul Dan Nica a anunțat că militează pentru impunerea unor măsuri ferme pentru echitate fiscală în UE. În viziunea liderului social democrat acestea vor contribui la ieșirea din criza provocată de pandemia de COVID-19.
Măsurile anunțate de Dan Nica sunt susținute de grupul parlamentar S&D din care face parte și PSD.
„Grupul S&D din Parlamentul European a lansat campania #TaxJustice și Foaia de parcurs pentru echitate fiscală în UE. Totodată, am reușit crearea unei subcomisii europarlamentare permanente pentru combaterea fraudei fiscale. Pentru o relansare economică sustenabilă și o tranziție climatică echitabilă, Europa are nevoie de măsuri ferme anti-evaziune, în special în cazul companiilor multinaționale, precum și de taxarea produselor poluante”, a declarat șeful grupului europarlamentarilor PSD, Dan Nica.
În ceea ce privește materialele poluante o soluție ar fi impozitarea plasticului și a kerosenului
„Există o legătură strânsă între urgența climatică și inechitatea socială. Bogații planetei poluează de 17 ori mai mult decât cetățenii nevoiași, dar repartiția costurilor nu este justă”, a explicat Dan Nica.
De asemenea, socialiștii din Parlamentul european propun și un impozit minim de 18% în UE pentru marile companii multinaționale.
„În contextul globalizării, capacitatea țărilor de a impune individual taxe marilor companii este redusă. De aceea, e nevoie de un efort coordonat. Propunem, ca grup europarlamentar, impozit minim de 18% în UE pentru marile companii multinaționale, în condițiile în care rata de taxare a acestora a scăzut mult în ultimii ani, ajungând la o medie de 9,5%. Spre comparație, IMM-urile sunt impozitate cu aproximativ 23%, ca medie europeană. Este o situație injustă, care-i împovărează fiscal pe cetățeni și pe micii întreprinzători”, a precizat europarlamentarul român.
Măsurile propuse de Grupul S&D vor fi dezbătute în instituțiile europene.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display