Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a participat la ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României, care are loc la Chişinău. Marcel Ciolacu a declarat că „Parlamentul României sprijină și solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European”.
„Parlamentul României sprijină și solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European. Parlamentul României dorește și extinderea parteneriatului comercial și economic pentru a permite accesul mai amplu la piața unică europeană și astfel dezvoltarea accelerată a Republicii Moldova”, a transmis președintele Camerei Deputaților.
De asemenea, Marcel Ciolacu a afirmat că România şi Republica Moldova trebuie să facă „un nou pas” şi să muncească împreună, pentru a asigura un trai mai bun cetăţenilor celor două ţări.
„Astăzi, trebuie să facem un nou pas și să muncim, împreună, pentru a asigura un trai mai bun cetățenilor pe care îi reprezentăm. Iar pentru a face acest lucru, întărirea relațiilor noastre bilaterale și obținerea statului de candidat a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă bazele pentru atingerea acestui obiectiv! Și spun «împreună», pentru că experiența de 15 ani pe care România o are în UE ne-a demonstrat că aceasta este calea pentru a aduce bunăstare cetățenilor”, a mai spus președintele PSD.
"Incepand cu data de 11.06.2022 programul de trecere cu bacul in Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea este din 90 in 90 minute cu plecari simultane din Isaccea si Orlivka, respectiv la orele 6.00, 7.30, 9.00, 10.30, 12.00, 13.30, 15.00, 16.30, 18.00, 19.30, 21.00, 22.30, 24.00, 01.30, 03.00, 04.30.
Continuă lucrările de modernizare de pe șoselele aflate în administrarea Consiliului Județean Galați. În prezent, constructorii lucrează în paralel pe mai multe tronsoane de drumuri județene.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, pe DJ 260 se lucrează la consolidarea infrastructurii rutiere, modernizarea sistemelor de preluare a apelor pluviale
Pe DJ 255B, în Pădurea Gârboavele, se reface drumul de acces, o parte cu asfalt și o parte cu piatră cubică. De asemenea, se vor reface și sistemele de preluare a apelor pluviale.
Pe DJ 242 C se modernizează complet un tronson mai lung de drum, inclusiv poduri, podețe și sisteme de preluare a apelor pluviale.
„De asemenea, continuăm implementarea proiectelor cu fonduri europene, ne pregătim să finalizăm investițiile de pe DJ251A și DJ254, am finalizat partea de proiectare tehnică pentru aproape 60 de km, avem în licitație proiecte de modernizare a peste 150 de km de drum județean și pregătim în acest moment și alte investiții pe drumurile județene”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis că „în perioade de instabilitate nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal”.
„Vedem cu toţii în această perioadă ştiri şi tot felul de declaraţii despre efectele crizei economice care se desfăşoară acum la nivel global. Sunt câteva precizări, ca să fie foarte clar despre ce discutăm şi să înţeleagă toată lumea: 1. Nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii. Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocaţi pentru dezvoltare şi misiunea de a direcţiona aceşti bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.
„În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului. Există inechităţi? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum şi reforma administraţiei publice şi a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanţă). Aşa vom repara lucrurile. De ce? Ca să şi producă efecte. Ca să şi funcţioneze pe termen lung”, a completat Ciucă.
Europarlamentarul Dacian Cioloş susţine un proces de integrare progresivă în UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, astfel încât aceste state să poată constata beneficiile apropierii de Uniune chiar şi înaintea semnării Tratatului de aderare.
„Eu cred că pot fi găsite soluţii pentru ca negocierile de aderare să înceapă şi cu Republica Moldova şi cu Ucraina şi în loc de această structură paralelă pe care o propune preşedintele Franţei pe lângă UE, să avem un proces de integrare progresivă în UE, adică ţările candidate care negociază aderarea la UE să nu aştepte să beneficieze de statutul de stat membru al UE, până la semnarea tratatului, să putem integra aceste ţări candidate pe măsură ce finalizează negocierile unui capitol de negociere, să le integrăm, de exemplu, în Politica Agricolă Comună, apoi în Politica de Coeziune, în Programul Erasmus, să acceptăm libera circulaţie a forţei de muncă şi pentru ca aceste ţări să vadă beneficiile apropierii de UE chiar şi înaintea semnării Tratatului de aderare şi acordarea statutului de membru deplin al UE”, a precizat Cioloş.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, avertizează cu instanța firmele neserioase care își bat joc de proiectele instituției.
„Recent, după opt luni de procese, am primit din partea judecătorilor o decizie favorabilă, definitivă și irevocabilă într-un astfel de caz. Astfel, pentru că nu și-a făcut treaba, o firmă cu care am și reziliat contractul trebuie să ne plătească despăgubiri de peste 3,8 milioane de lei (38 de miliarde de lei vechi) plus cheltuielile de judecată”, a anunțat Costel Fotea.
Deputatul Viorica Sandu a declarat că programul „Sprijin pentru România”, elaborat de coaliția de guvernare, demonstrează că prioritatea social-democraților rămâne oprirea/combaterea scumpirilor.
Viorica Sandu anunță că programul a fost realizat în mai puțin de o săptămână de la anunțul președintelui PSD.
„MĂSURI SOCIALE:
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.
MĂSURI ECONOMICE
Pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, Guvernul va lua măsuri astfel:
A. Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.
B. Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.
C. Creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.
D. Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.”
Măsurile au fost luate pentru a combate scumpirile.
„PSD are în vedere nu doar măsuri executive ci și proiecte legislative precum Legea anti-speculă, Legea transparenței adaosului comercial, Legea marjei limitate de adaos comercial pentru produsele subvenționate/susținute de stat. Important este ca să fie atacate și cauzele de fond ale scumpirilor, nu doar consecințele. Prioritatea PSD rămâne oprirea/combaterea scumpirilor, readucerea sub control a inflației și asigurarea unor echilibre funcționale în relațiile economice”, a declarat Viorica Sandu.
Noul pachet de măsuri social-economice se va aplica de la 1 iulie și are valoarea de 1,1 miliarde euro.
Pentru a șaptea oară, consilierii PNL nu s-au prezentat la ședințele în care trebuie aprobate proiectele privind exproprierile de pe Drumul de Centură, proiect extrem de important pentru Galați.
Centura Galațiului este un obiectiv de investiții strategic pentru județul Galați, un obiectiv foarte important în primul rând pentru siguranța și decongestionarea traficului rutier în zona municipiului Galați și care aduce investiții de 30 de milioane de euro, susține Costel Fotea președintele Consiliului Județean.
„Exproprierile de pe Drumul de Centură au fost blocate pentru a șaptea oară de către consilierii județeni PNL. Liberalii pun în pericol cea mai mare investiție în infrastructura rutieră a Galațiului. Galațiul riscă să piardă fonduri europene de 30 de milioane de euro. Concluziile vă aparțin, stimați gălățeni”, a transmis Costel Fotea, șeful CJ Galați, pe pagina sa de Facebook.
Drumul de Centură al Galaţiului este o investiţie de peste 30 de milioane de euro şi prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porţiuni va avea patru benzi de circulaţie, sensuri giratorii, piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km.