Noua variantă ocolitoare, cu o lungime de aproximativ 7,4 km este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din zona de est a județului și va contribui semnificativ la…
Evenimentul aduce la un loc universități, companii inovatoare, ONG-uri și cluburi de robotică din județul Buzău și din întreaga țară, într-o zi dedicată descoperirii și inspirației. ”Play Science Festival își…
Lucrările de reabilitare a clădirilor de pe strada “Corneliu Coposu”, nr. 107, avansează în ritm susținut. Astfel, fostul complex, care găzduia Clinica de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia și două…
Exercițiul județean Salvaspeo Cluj din Peștera Humpleu, desfășurat zilele trecute, a fost unul dintre cele mai ample din ultima perioadă, cu peste 50 de participanți, dintre care cinci medici-speologi. Organizat…
Primăria municipiului Iași a depus, în această săptămână, peste 20 de proiecte, în vederea obținerii finanțării europene. Între acestea se numără finalizarea lucrărilor la Filarmonica „Moldova” și mutarea Teatrului Cub…
Miercuri, 5 noiembrie, s-au semnat contractele de finanțare pentru obiective de investiții la nivelul județului Teleorman. Proiectele au fost depuse în cadrul PR Sud-Muntenia 2021–2027, și vizează investiții precum: -…
Asociația Surorile de Caritate Sfântul Vicențiu din Satu Mare a prezentat proiectul, realizat în parteneriat cu Centrul de Asistență Medicală Hódmezővásárhely–Makó. Proiectul urmărește să aducă prevenția și screeningurile medicale mai…
De la inaugurarea sa în data de 14 noiembrie 1882, din inițiativa primarului Th. Boian, Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu" Botoşani a fost un pilon al culturii și educației în Botoșani.…
În ultima perioadă, numărul accidentele montane a crescut semnificativ, unele fiind cu urmări tragice. În acest sens, Simon László, Șef Serviciu, Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita,…