Florin Gheorghiu

Bugetul pe anul 2024 nu a reușit să treacă după ce au fost 17 voturi „pentru”, 23 de abțineri și un vot „împotrivă”. Primarul Nicușor Dan a încercat să-i convingă pe consilieri să-i voteze propunerea.

„M-am întâlnit cu instituțiile cu bugete mai mari, cum sunt Administrația Străzilor, Spitalelor, ALPAB, consolidarea clădirilor cu risc seismic, care mi-au spus că o diminuare a bugetului lor le-ar perturba activitatea”, a declarat Nicușor Dan.

Liberalii au susținut că este vina primarului general care nu a fost transparent în ceea ce privește proiectul bugetului.
„Suntem în situația în care se mută problema, așteptam să veniți cu un răspuns, a venit o convocare seacă, la ora 10.00 pentru ora 14.00 pentru un proiect de buget pe care nu l-am știut, conținutul ni s-a comunicat la ora unu. Nu reușiți să conturați o majoritate”, a spus consilierul Andrei Badiu.

O poziție asemănătoare au avut consilierii din grupul PSD.
„Ceea ce faceți dvs., domnule Nicușor Dan, este să transferați responsabilitatea către Consiliul General. Subscriu la părerea colegului de la PNL. De altfel, nu e prima tentativă a dvs de a transfera în mod abuziv responsabilitatea către Consiliul General”, a explicat consilierul Valeriu Șuhan.
Proiectul de buget pe anul 2024 al Primăriei Capitalei ar putea fi supus aprobării din nou în această săptămână.

 

Premierul Marcel Ciolacu anunță că prețurile la energie și gaze vor fi plafonate cel puțin încă un an. Mecanismul va continua cel puțin până în primăvara anului 2025, a explicat prim-ministrul.

Măsura a fost stabilită în cadrul ședinței de Guvern.

„Mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze va continua cel puțin până în primăvara anului 2025. Atât populația, cât și companiile trebuie să aibă această garanție foarte clară că vor fi protejați”, a explicat Marcel Ciolacu.

El a precizat că Guvernul a alocat 500 de milioane ca să compenseze costurile plafonării pentru clienții casnici.

Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Mihai Precup, a anunțat că instituția pe care o conduce este operaţională. Agenţia va controla toate companiile statului.

Anunțul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă organizate de AMEPIP.

Bugetul noii agenții va fi de cel mult 0,1% din veniturile tuturor companiilor de stat, iar finanţarea va veni din amenzi. AMEPIP se află în subordinea directă a premierului.

„Veniturile proprii ale agenţiei provin din cota de 30% aferentă amenzilor aplicate şi dintr-un tarif de monitorizare de până la 0,1% din veniturile totale stabilite prin situaţiile financiare anuale ale întreprinderilor publice, aprobate pentru anul precedent, stabilit anual prin ordin al preşedintelui agenţiei”, anunță AMEPIP.

Instituţia are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul companiilor publice.

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit la Palatul Cotroceni, pe cancelarul austriac Karl Nehammer. Cei doi au discutat o oră subiectul central fiind aderarea deplină la Spațiul Schengen a României.

Potrivit președintelui român, părțile au decis să continue procesul pentru aderarea completă a României la Schengen.

„În discuțiile avute astăzi, la Cotroceni, cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toți”, a comunicat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să fie unită și că „intrarea deplină a României în Schengen va consolida securitatea Uniunii, în beneficiul tuturor cetățenilor”.
Cancelarul Karl Nehammer se află la București pentru a participa la congresul PPE.

Premierii României și Poloniei s-au întâlnit joi la Palatul Victoria. Marcel Ciolacu și Donald Tusk au discutat despre obiectivele comune și despre problemele fermierilor.

După întâlnire, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

„O întâlnire foarte bună cu premierul Poloniei, Donald Tusk, în cadrul căreia am discutat despre obiectivele noastre comune și nevoia de a sprijini și proteja fermierii din țările noastre. România și Polonia sunt ferm angajate în a sprijini Republica Moldova și a condamna atacul ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Cei doi lideri au decis să intensifice cooperarea pentru „a crește influența comună la nivel european și internațional în vederea protejării intereselor legitime” ale celor două țari.

Cancelarul austriac Karl Nehammer face o vizită în România. Joi, el are programate întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Marcel Ciolacu.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Spațiul Schengen, vine în România pentru a participa la congresul PPE.

El va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, iar la Palatul Victoria îl va aștepta premierul Marcel Ciolacu.

Miercuri, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că manifestul Partidului Popular European care cere aderarea României la Spațiul Schengen a fost adoptat în unanimitate. Austria nu a mai votat împotrivă, este o victorie a României, a transmis Ciucă miercuri seara.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că se majorează indemnizațiile calculate pe baza Indicatorului Social de Referință. Beneficiile care se calculează în raport cu Indicatorul Social de Referință (ISR) se majorează odată cu creșterea acestui indicator cu rata medie anuală a inflației din 2023 la 1 martie 2024.

Rata inflației pentru 2023 este de 10,4%. Astfel, valoarea ISR se majorează, din martie, de la 598 de lei la 660 de lei.

Prestațiile care se majorează sunt următoarele:
-Prima de inserție - de trei ori valoarea ISR
-Subvenția pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială - nu mai mult de patru ori valoarea ISR;
-Stimulentul lunar pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenți pe perioada vacanțelor - 50% din valoarea ISR;
-Valoarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului - pragul minim al acesteia crește la 1.651 de lei (de la 1.496 de lei);
-Alocația lunară de plasament crește de la 1.082 de lei la 1.194 de lei;
-Valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare, în cazul adopției unui copil, crește la 2.245 de lei, iar valoarea indemnizației de sprijin la 793 de lei.
-Indemnizația de şomaj pentru absolvenți - se acordă timp de 6 luni şi este 50% din ISR;
-Indemnizația de șomaj: Valoarea ISR pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an; Valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea unei cote procentuale în funcție de stagiul de cotizare;
-Indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități:
-Pentru persoanele încadrate cu ”handicap grav”, cuantumul total crește de la 599 de lei la 662 de lei;
-Pentru persoanele încadrate cu ”handicap accentuat”, cuantumul total crește de la 449 de lei la 496 de lei;
-Pentru persoanele cu dizabilități încadrate în gradul „handicap mediu”, bugetul complementar crește de la 72 la 80 de lei.

„Prin excepție, în anul 2024 Venitul Minim de Incluziune VMI se indexează de două ori: odată la 1 ianuarie cu rata inflației pe anul 2022, și odată în martie cu rata inflației pe anul 2023. Astfel, venitul net lunar până la care se acordă componentele sale crește de la 313 lei la 346 lei, de la 456 lei la 504 lei în cazul persoanei vârstnice 65+, iar pentru componenta de ajutor pentru familia cu copii pragul crește de la 795 lei la 879 lei”, a precizat Ministerul Muncii.

ISR se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de INS.

Destinația turistică România este promovată, între 5 – 7 martie, la cel mai mare și important târg de turism din lume, organizat în format business-to-business (B2B). Este vorba despre Bursa Internațională de Turism – ITB Berlin.

Pavilionul național găzduiește, timp de trei zile, 38 de expozanți din rândul tour-operatorilor, agențiilor și asociațiilor de turism, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale, care vor promova o ofertă turistică diversificată: de la circuite culturale, drumeții și călătorii în orașe, până la sejururi relaxante pe litoral și explorări în Delta Dunării.
Pavilionul național al României, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), are o suprafață totală de 210 metri pătrați. Toți cexpozanții României beneficiază și de un spațiu propriu pe platforma digitală a evenimentului, de un profil online individual și o agendă de întâlniri dedicată. De altfel, la stand, vizitatorii sunt invitați să inițieze discuții B2B și, în funcție de punctele de interes comune, sunt încurajați să încheie colaborări durabile, bazate pe încredere reciprocă, și proiecte de succces.

Vizitatorii vor putea face cunoștință, în spațiul dedicat României, cu cele mai frumoase și atractive obiective turistice locale, surprinse într-o producție video realizată către jurnalistul britanic Charlie Ottley. Filmele au fost difuzate internațional, pe BBC News, campania de promovare derulată de MEAT obținând o rată de recunoaștere de 59%. Acestea surprind România pe parcursul celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna -, ceea ce îi subliniază caracterul de destinație permanentă, pentru fiecare zi din an. Mai mult, vor fi prezentate în imagini și patru forme de turism specifice țării noastre, care pot fi de interes pentru turiștii germani, cum ar fi cel de tip city-break, istorie și cultură, ecoturism și autenticitate. Experiența va fi completată și de realitatea virtuală, care îi va ajuta pe cei care ajung la standul nostru „să călătorească” pe loc, în România.

Așa cum a devenit deja tradiție, România va participa și la conferința internațională Donausalon (Salonul Dunării), aflată la cea de-a 9-a ediție. Evenimentul este organizat în ultima zi a ITB Berlin, respectiv pe 7 martie a.c., de către Reprezentanța Permanentă a Landului Baden-Württemberg. În calitate de partener de cooperare, România – țară riverană Dunării, va amenaja un stand, unde delegația MEAT, condusă de secretarul de stat Lucian-Ioan Rus, va prezenta publicului interesat cele mai frumoase povești și curiozități despre destinațiile turistice autohtone. Tot acolo, vizitatorilor li se vor oferi spre degustare produse gastronomice și băuturi specifice românești.

Germania ocupă an de an primul loc în clasamentul țărilor emițătoare de turiști străini în România, motiv pentru care este și va rămâne o piață prioritară. Spre exemplu, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, turiștii germani au reprezentat 10.40% din totalul turiștilor străini care ne-au vizitat țara, în anul precedent. Aceștia preferă, de obicei, contactul cu natura, turismul activ, circuitele culturale, experiențele în mediul rural, dar și călătoriile în marile orașe ale țării. Totodată, menționăm că în Germania își au sediul și cei mai mari tour-operatori din lume, a precizat Ministerul Economiei.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că liderii social-democraților europeni susțin integrarea completă a României în spațiul Schengen. De asemenea, socialiștii militează pentru dezvoltarea măsurilor sociale pentru creșterea nivelului de trai în țările UE.

„Avem nevoie de o Uniune Europeană mai umană, de o Europă care livrează și îndeplinește așteptările cetățenilor. Prin programul politic adoptat la Congresul Party of European Socialists, liderii social-democraților europeni susțin integrarea completă a României în spațiul Schengen și dezvoltarea măsurilor și mecanismelor sociale pentru creșterea nivelului de trai în toate statele membre. Sunt bucuros că am reușit, în calitate de vicepreședinte al PES la nivel european, să susțin includerea acestor teme importante pentru România în manifestul nostru politic”, a anunțat Negrescu.

Eurodeputatul a dezvăluit că în timpul negocierilor s-a vorbit despre creșterea influenței României la nivel european.

„De altfel, candidatul nostru comun, Nicolas Schmit, este comisarul care a creat programul prin care au fost plătite salariile în timpul pandemiei, a dezvoltat mecanismul salariului minim european sau cadru legal pentru întărirea drepturilor sociale. Am purtat cu această ocazie discuții cu președintele SPD (Germania), Lars Klingbeil, și cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez.Reprezentanții PES activists Romania, organizația Partidul Social Democrat care are ca obiectiv diseminarea și promovarea problematicilor europene, au fost prezenți într-un număr important la Congresul PES, alături de președintele Marcel Ciolacu, și au susținut nevoia unei reprezentări mai bune și a creșterii influenței României la nivel european”, a precizat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Alexandra, Georgiana și Gabriela, trei femei care au învins tipuri agresive de cancer, au mers la Palatul Victoria ca să vorbească cu premierul Marcel Ciolacu despre lupta lor și despre cum pot fi sprijiniți pacienții oncologici. Lucrăm împreună cu societatea civilă în sprijinul pacienților oncologici, a fost mesajul premierului.

„M-au impresionat profund puterea și energia Andreei, Georgianei și Gabrielei, trei femei victorioase în lupta cu una dintre cele mai teribile maladii– cancerul mamar triplu negativ! Le mulțumesc pentru implicarea de care dau dovadă în efortul comun de prevenție, educație și îndrumare a oamenilor să meargă din vreme la medic sau să urmeze tratamentul, în cazul pacienților oncologici! Au reușit să treacă peste propria suferință pentru a ajuta și a oferi speranță și altor femei”, a transmis Marcel Ciolacu.

Discuția de la Palatul Victoria s-a încheiat cu o serie de concluzii referitoare la colaborarea autorităților guvernamentale și societății civile privind pașii de urmat necesari susținerii pacienților oncologici și accentuării acțiunilor de educație și prevenție.

„De aceea, am decis să lucrăm împreună atât în ceea ce privește educația pentru sănătate, cât și pentru a dezvolta sistemul de screening, pentru a crește accesul la investigații și teste genetice, precum și pentru crearea unei rețele a navigatorilor de pacienți oncologici, persoane care cunosc bine sistemul medical și pot îndruma pacientul pentru a avea acces la serviciile medicale”, a precizat Marcel Ciolacu.