Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” și „Nicolae Dobrin”, precum și a unui patinoar artificial.
Cele trei obiective de infrastructură sportivă au o valoare totală de peste un miliard de lei și sunt finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI).
”Aceste investiții subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive și a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelența sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport și în infrastructura sportivă, dar vom veni și cu programe pentru promovarea unui stil de viață sănătos pentru toți tinerii din România”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
“Cele trei obiective de investiții vizează dezvoltarea, modernizarea și alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor și suporterilor cluburilor din Constanța, Pitești și Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină și echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului și performanța! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României și în toate ramurile sportive”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.
Prima investiție vizează construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Municipiul Constanța, județul Constanța, care va avea o capacitate de 18.000 locuri, o suprafață desfășurată de circa 64.000 mp, va cuprinde un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pista cu 6 culoare) cu o tribună de circa 1.000 locuri, o clădire de vestiare pentru antrenament și amenajări exterioare. Valoarea contractului depășește 490 de milioane lei și are o durată de proiectare și execuție de 28 de luni.
Al doilea stadion, „Nicolae Dobrin”, va fi construit în Municipiul Pitești, județul Argeș, va avea capacitatea de 15.200 de locuri și suprafață desfășurată de peste 71.000 mp. Alături de noul stadion de fotbal, va fi realizat și Centrul de copii și juniori FC Argeș și vor fi construite spații de antrenament pentru sporturi conexe precum lupte, box, judo, karate, spații de birouri, de parcare, comerciale și de expunere, dar și zone de alimentație publică. Valoarea contractului este de circa 372 de milioane lei, cu o durată de proiectare și execuție de 43 de luni.
Ambele stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4.
Al treilea obiectiv de investiții este un patinoar artificial, care va fi construit în Municipiul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna. Acesta va avea o suprafață desfășurată de peste 12.000 mp și o capacitate de peste 2.100 de locuri în tribune. Patinoarul va fi dotat cu un centru medical și de metodologie sportivă, va putea găzdui competiții naționale și internaționale la standardele cele mai moderne, promovând astfel atât sportul de performanță, cât și cel de masă. Valoarea acestui contract este de circa 245 milioane lei, cu o durată de proiectare și execuție de 40 de luni.
USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la nerespectarea principiului contributivității în cazul noii legi a pensiilor pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă. După votul din Senat din această săptămână, prin care proiectul de lege care corecta nedreptatea din Legea pensiilor a fost respins, este foarte clar că PSD și PNL nu au de gând să corecteze aceste nereguli, este concluzia USR.
Semnatarii sesizării către Comisia Europeană, deputații USR Oana Țoiu, Radu Miruță și Cristian Seidler, spun că este inacceptabil ca ceea ce a fost plătit sub formă de contribuție suplimentară pentru toți angajații care au lucrat în grupe de muncă să nu se regăsească nicăieri în noua formulă de calcul. Practic, Ciucă și Ciolacu le spun acestor oameni că nimic din ceea ce ei au contribuit suplimentar toată viața brusc nu mai contează, avertizează cei trei parlamentari.
„Până când Avocatul Poporului va binevoi să trimită această nedreptate în fața judecătorilor Curții Constituționale, până când instanțele de judecată din România vor ajunge să se pronunțe pe această situație, am făcut acest demers către Comisia Europeană justificat de faptul că am trecut în PNRR ca noua lege a pensiilor să fie construită în logica de respectare a contributivității, ceea ce tocmai nu s-a întâmplat”, spune deputatul USR Radu Miruță, unul dintre semnatarii sesizării.
Drepturile de asigurări sociale trebuie să reflecte contribuțiile plătite de-a lungul carierei profesionale, acesta este principiul pe care USR l-a introdus în PNRR.
„Relația oamenilor care muncesc și își plătesc contribuțiile cu statul român trebuie să devină una de încredere, nu de abuz discreționar. Ce face acum Guvernul PSD-PNL, să taie la recalculare din contribuțiile suplimentare ale celor cu grupe de muncă, să ignore efortul suplimentar al persoanelor cu dizabilități care au reușit să păstreze un loc de muncă, poate fi reparat prin soluțiile depuse de USR în Parlament. Să fie clar tuturor: angajatorii celor încadrați în grupe de muncă au avut contribuții mai mari de plătit, an de an, ca pensia angajaților să fie decentă, iar vârsta de pensionare redusă. Cum pot cetățenii români, oriunde aleg să își trăiască cariera sau pensia, să aibă încredere să plătească contribuții zeci de ani către stat dacă vin două partide și șterg cu buretele din ele, la bătrânețe, exact când ar fi avut nevoie?”, declară deputata USR Oana Țoiu, vicepreședinta Camerei Deputaților.
Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București pun la dispoziție, începând de luni, la ora 8:00, numere de telefon dedicate pentru raportarea situațiilor de urgență generate de condițiile meteorologice nefavorabile în școli.
Măsura face parte dintr-o serie de instrucțiuni emise de ministrul Educației, Ligia Deca, pentru a asigura siguranța elevilor și a personalului școlar în contextul avertizărilor meteo.
Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor și a personalului din unitățile de învățământ, Ligia Deca a cerut inspectorilor școlari generali din țară:
- monitorizarea, îndeaproape, a situației în teritoriu: acces îngreunat către unitățile de învățământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaționale în urma averselor
- transmiterea în regim de urgență către reprezentanții Ministerului Educației a oricărei situații care ar putea genera suspendarea sau desfășurarea procesului educativ în sistem online/hibrid
- transmiterea, către conducerile unităților de învățământ, a necesității ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică
- comunicarea eficientă și transparentă cu părinții/reprezentanții legali ai copiilor în ceea ce privește situația unităților de învățământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat
- punerea la dispoziție, de către ISJ/ISMB, în cursul zilei de luni, începând cu ora 8.00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situațiile urgente generate de condițiile meteorologice nefavorabile, în care pot fi implicați copii și familiile acestora.
Activitatea didactică cu prezență fizică a fost suspendată acolo unde situația o impune.
Aproape 2 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare (SGR), anunță PNL, pe Facebook. Sistemul a fost introdus de ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet.
În doar nouă luni, sistemul a gestionat returnarea a peste 5 milioane de ambalaje zilnic.
De la PET-uri și sticle până la doze de aluminiu, acest sistem a îmbunătățit semnificativ economia circulară din România și a adus o contribuție importantă la reducerea poluării, a fost concluzia PNL.
Autoritățile române construiesc diguri pentru a proteja zonele vulnerabile de-a lungul Dunării. Măsura a fost luată ca urmare a creșterii alarmante a debitelor fluviului.
Angajații companiei Apele Române Buzău - Ialomița prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călărași au început să construiască diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să oprească pătrunderea apelor în cazul apariției unor breșe.
Pe o lungime de 350 metri, în zona Baital, pe brațul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi amplasați peste 400 de saci. De asemenea, în zona Ciocănești - Călărași, pe o lungime de 150 de metri, au fost montați deja 180 de saci. Digurile vor fi ridicate până la cotele prognozate, de 9500 mc/s.
Totuși, dacă situația o va impune, linia de apărare se va supraînălța cu încă un rând de saci. Având în vedere avertizările hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, pe anumite secțiuni, în aval de Turnu Măgurele, debitele Dunării pot ajunge până la 9200-9500 mc/s.
Aproape 100 de școli din 23 de localități din județul Galați au cursurile suspendate luni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației. Decizia a fost luată din cauza pericolului de inundații.
98 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri din 23 de localități gălățene au cursurile suspendate luni.
„Precizăm că situația actuală, care include și evacuarea localităților afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menționate, desfășurarea cursurilor în format online. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare”, a explicat Ministerul Educației.
Șefa ministerului a spus că siguranța elevilor și angajaților școlilor este prioritară.
„Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere unităților de învățământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a declarat ministrul Ligia Deca.
Europarlamentarul român Victor Negrescu trage un semnal de alarmă privitor la piața muncii în UE. Majoritatea europenilor consideră că nu au competențele ce vor fi necesare în viitor, avertizează Negrescu.
Potrivit europarlamentarului român, Europa nu este pregătită pentru viitor.
„Majoritatea europenilor consideră că nu au competențele ce vor fi necesare în viitor pe piața muncii sau aptitudinile tehnice utile pentru economia de mâine. Europa și statele membre nu sunt pregătite pentru viitor, iar abandonul și eșecul educațional, generate și de motive sociale, adâncesc aceste probleme. Am detaliat aceste provocări în opinia privind Anul European al Competențelor pe care am coordonat-o, anul trecut”, a transmis Victor Negrescu.
Europarlamentarul a propus organizarea unei comisii pentru descoperirea de soluții.
„Am reiterat aceste probleme și am propus soluții concrete în cadrul dezbaterii organizate de prestigioasa organizație Friends for Europe. Urmează să construim, la nivelul Parlamentului European, un intergrup dedicat educației, competențelor și formării continue”, a anunțat Negrescu.
Europarlamentarul PNL, Siegfried Muresan, susține că prim-ministrul Marcel Ciolacu a blocat absorbția de fonduri europene. Este strict o problemă de voință politică, nu de capacitate instituțională, a explicat Siegfried Mureșan.
„Prim-ministrul Marcel Ciolacu a blocat absorbția de fonduri europene. Guvernul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale și de coeziune care sunt alocate României din exercițiul financiar european 2021 - 2027. Deși ne aflăm la jumătatea exercițiului, singurii bani pe care i-a încasat țara noastră sunt reprezentați de prefinanțare: adică acele sume modice pe care România le primește automat în cont la începutul fiecărui an fără ca guvernul să trebuiască să facă ceva”, a scris Siegfried Muresan pe Facebook.
De aceea, premierului i s-au cerut explicații publice.
„Blocajul absorbției este strict o problemă de voință politică, nu de capacitate instituțională. România a demonstrat în ultimii ani că are capacitatea de a absorbi fonduri europene în ritm rapid. În 2022 și 2023, în timpul guvernului condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă, România a absorbit sume record din fondurile europene alocate țării noastre în exercițiul financiar anterior. În 2022, am avut o absorbție de 5,9 miliarde de euro, iar în 2023 a fost de 6 miliarde de euro. Prim-ministrul Marcel Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene acum, când România ajunsese la o capacitate record de absorbție”, a adăugat europarlamentarul liberal.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că nu își dorește o lege pentru propria candidatură. Voi avea grijă ca această lege să nu existe, a transmis Iohannis de la New York acolo unde se află pentru a participa la o reuniune ONU.
Klaus Iohannis a fost întrebat despre proiectul de lege depus de PNL care i-ar permite să candideze independent pe listă de partid. El a respins categoric scenariul.
„Despre această lege pot să vă spun că pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine și pot să vă spun cu certitudine ca voi avea grijă ca această lege să nu existe. Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană. Nu va exista această lege și eu nu doresc această lege”, a declarat Klaus Iohannis.
Amendamentul care a produs agitație pe scena politică românească a fost propus de PNL. Dacă ar fi aprobat, i-ar permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare ca independent pe listele unui partid. Amendamentul nu este susținut de PSD, iar relațiile dintre liberali și social-democrați s-au tensionat foarte tare
Guvernul a luat noi măsuri pentru asigurarea continuității în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți. Deciziile au fost luate în ședința de Guvern de miercuri.
Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu.
„Aprobăm și o măsură foarte așteptată în domeniul sănătății, ce asigură continuitate în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți. În cazul medicilor de familie, menținem și în ultimul trimestru din 2024 valoarea punctelor „per capita” și pe serviciu”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
O altă măsură luată de Guvern vizează cabinetele de medicină de specialitate din ambulatoriu
„Pentru cabinetele de medicină de specialitate din ambulatoriu, începând cu 1 octombrie, majorăm cu 11% valoarea punctului pe serviciu”, a adăugat Marcel Ciolacu.