Florin Gheorghiu

Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alocarea a peste 168 de milioane de lei pentru 74 de instituții publice de spectacole aflate în subordinea autorităților locale din 34 de județe ale țării.

Ministrul Cseke Attila a explicat că această măsură are scopul de a susține viața culturală a comunităților locale prin finanțarea teatrelor, operelor, filarmonicilor, teatrelor de păpuși și centrelor culturale care nu beneficiază de sprijin direct de la Ministerul Culturii.

„Sprijinim financiar viața culturală a comunităților locale, acele instituții publice de spectacole care contribuie la identitatea și coeziunea culturală a județelor, dar care sunt finanțate doar de autoritățile locale”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Suma alocată reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada iunie–august 2025 și a fost distribuită în funcție de solicitările transmise de unitățile administrativ-teritoriale până la termenul legal.

Fondurile vor ajunge în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Aceasta este a doua tranșă de sprijin financiar acordată în 2025, după cea de 231 de milioane de lei virată în luna iulie către instituțiile culturale locale.

„Prin aceste fonduri, Guvernul continuă să sprijine cultura locală și să asigure funcționarea instituțiilor artistice care aduc valoare comunităților din întreaga țară”, a concluzionat Cseke Attila.

Un sondaj realizat de INSCOP Research arată că AUR continuă să conducă detașat în preferințele electoratului, cu 40% din intențiile de vot pentru alegerile parlamentare. Formațiunea este urmată de PSD, cu 17,6%, și de PNL, cu 14,8%, potrivit datelor colectate în perioada 6–10 octombrie 2025.

Rezultatele indică o ușoară scădere a tuturor partidelor comparativ cu luna septembrie. USR se situează la 11,5%, în timp ce UDMR este creditat cu 5,2%. Sub pragul parlamentar se află SENS (3,4%), POT (2,6%) și SOS România (2%). În plus, 1,3% dintre respondenți ar opta pentru un independent, iar 1,6% pentru alt partid.

„Toamna pare să aducă o stabilizare a intenției de vot. Partidele aflate la guvernare acumulează aproximativ 50%, în timp ce opoziția parlamentară are în jur de 45%. AUR se consolidează pe primul loc cu un scor de 40%, în timp ce niciun alt partid nu reușește să depășească 20%”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.

Pe o scară de la 1 la 10, unde 1 înseamnă „sigur nu merg la vot” și 10 „sigur da”, 72,7% dintre respondenți au ales varianta maximă, ceea ce indică o intenție ridicată de participare electorală. Doar 13,2% declară că sigur nu vor merge la urne.

Sondajul a fost realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României. 

Condițiile de acordare a ajutorului financiar pentru producătorii de legume în spații protejate au fost simplificate, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Potrivit acestuia, fermierii pot face dovada valorificării producției de legume prin rapoartele generate de casele de marcat, însoțite de raportul fiscal de închidere zilnică „Z”, măsura fiind introdusă printr-o modificare a hotărârii de guvern care reglementează programul de sprijin.

„Am făcut această modificare la solicitarea fermierilor, pentru a le ușura munca. Acum, producătorii înscriși în program pot dovedi mai simplu producția valorificată, direct cu documentele fiscale uzuale, fără proceduri suplimentare”, a precizat ministrul.

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind punerea în aplicare a Convenției OCDE privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale.

Actul normativ are ca scop implementarea recomandărilor Grupului de lucru anti-mită (WGB) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și consolidarea cadrului juridic de prevenire și combatere a corupției transnaționale, în contextul procesului de aderare a României la organizație.

Potrivit Ministerului Justiției, legea aduce mai multe modificări importante, printre care: extinderea definiției infracțiunii de corupere a funcționarilor publici străini, majorarea valorii unei zile-amendă între 500 și 10.000 lei, extinderea instituției confiscării speciale, introducerea unei circumstanțe atenuante pentru persoanele juridice care implementează politici eficiente de prevenire a corupției și atribuirea competenței Direcției Naționale Anticorupție pentru investigarea unor infracțiuni conexe.

De asemenea, actul prevede acordarea de măsuri de protecție avertizorilor de integritate și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, prin includerea unor dispoziții referitoare la cererile de extrădare și asistența judiciară bazate pe prevederile Convenției OCDE Anti-mită.

Ministerul Justiției precizează că adoptarea acestei legi reprezintă un pas important în procesul de aderare la OCDE și reafirmă angajamentul României de a respecta standardele internaționale în domeniul integrității și transparenței instituționale.
România a aderat oficial la Convenția OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în iulie 2023, după ce a depus instrumentul de ratificare la sediul organizației de la Paris.

Reducerea prețurilor la energie și protejarea familiilor și industriilor românești de creșterea costurilor rămân printre prioritățile României la nivel european. Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, s-a întâlnit la Strasbourg cu Dan Jørgensen, comisarul european pentru Energie și Locuințe, pentru a identifica soluții concrete care să conducă la scăderea facturilor la energie și la creșterea stabilității energetice regionale.

Un punct central al discuțiilor a fost interconectarea energetică dintre Austria și Ungaria, un proiect strategic ce ar putea aduce energie mai ieftină și mai sigură în întreaga regiune, inclusiv în România.

„Am discutat despre stadiul actual al inițiativelor legislative europene, dar mai ales despre cele viitoare, necesare pentru a reduce prețurile la energie pentru populație și pentru a proteja industriile strategice din România și din Uniunea Europeană. Am subliniat importanța creșterii capacităților de interconexiune în sud-estul Europei pentru a elibera presiunea de pe prețurile energiei și a facilita schimburile de electricitate — esențiale pentru competitivitatea economică și securitatea energetică a regiunii”, a declarat Dan Nica.

Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, este așteptat la București, pe 27 octombrie, pentru continuarea acestor discuții și pentru stabilirea unor măsuri concrete care să sprijine România și statele din regiune în consolidarea securității energetice și reducerea costurilor pentru cetățeni.

Viceprim-ministrul și ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a semnat miercuri, un Acord-cadru de cooperare între Guvernul României și Organizația pentru Cooperare Comună în Domeniul Armamentului (OCCAR), în prezența directorului general al organizației, Joachim Sucker.

Documentul marchează un pas important în integrarea României în programele europene din domeniul apărării, permițând industriei naționale de apărare să participe direct la proiectele OCCAR privind dezvoltarea, achiziția și întreținerea echipamentelor militare moderne.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, noul cadru de cooperare va asigura proceduri mai eficiente, transparente și mai puțin costisitoare pentru achizițiile de apărare, contribuind la modernizarea forțelor armate și la creșterea competitivității industriei românești.

„Semnarea acestui acord este un pas major pentru modernizarea armatei, pentru integrarea mai profundă în sistemul european de apărare și pentru sprijinirea industriei naționale de profil. Ne oferă acces la cele mai noi tehnologii și consolidează cooperarea cu partenerii europeni”, a declarat ministrul Ionuț Moșteanu.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat și noi oportunități de colaborare între Ministerul Apărării Naționale și OCCAR, ministrul Moșteanu subliniind angajamentul României de a participa activ la inițiativele internaționale care promovează dezvoltarea și securitatea durabilă.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul României poate pune în aplicare două reforme importante — cea a companiilor de stat și cea a sistemului de sănătate — după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituționale actele normative aferente din Pachetul 2 de reforme.

Potrivit premierului, deciziile de miercuri ale CCR se adaugă hotărârii de luna trecută privind legea autorităților autofinanțate, astfel încât trei dintre cele cinci acte normative din pachet au trecut deja testul de constituționalitate.
„Cele trei legi menționate ne permit să reducem posturi inutile, să plafonăm indemnizații și să stabilim indicatori de performanță în companiile de stat, să tăiem salariile excesive și sinecurile din autoritățile publice autofinanțate și să aducem eficiență sporită în sănătatea publică”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului a subliniat că obiectivul acestor măsuri este construirea unui stat corect și eficient, care „nu-și bate joc de banul public și oferă servicii decente în schimbul impozitelor”.
„Nu e ușor să schimbi tipare greșite formate de-a lungul anilor, dar în fiecare zi facem eforturi pentru a îndrepta lucrurile”, a adăugat Ilie Bolojan.

Garda Națională de Mediu (GNM) a dispus închiderea temporară a unei instalații din Rafinăria Năvodari, după ce inspectorii au descoperit o scurgere de amoniac în sistemul de răcire.

Conform inspectorilor, verificările efectuate între 9 septembrie și 6 octombrie 2025 au evidențiat nereguli majore, printre care coroziuni, neetanșeități și lipsa notificării autorităților de mediu, deși operatorul rafinăriei constatase pierderi de amoniac încă din iulie 2025.

Instituția arată că în luna septembrie, consumul de amoniac a crescut la 7.000 kg, un nivel considerat neobișnuit de mare și indicativ pentru pierderi semnificative în sistem.
Scurgerea, care a provocat disconfort olfactiv în zonă, a fost însoțită și de eliberări necontrolate de substanțe periculoase în aer și sol, cauzate, cel mai probabil, de coroziuni și etanșeități defectuoase.

În urma controlului, GNM a dispus oprirea instalației de frig în termen de 72 de ore, punerea acesteia în siguranță și remedierea scurgerii de amoniac. De asemenea, operatorul trebuie să revizuiască Autorizația Integrată de Mediu, să prezinte documentele privind achizițiile de amoniac și să raporteze toate incidentele înregistrate în perioada iulie–septembrie 2025.
Societatea riscă o amendă cuprinsă între 150.000 și 500.000 lei pentru nerespectarea obligației de a informa imediat autoritatea de mediu și de a lua măsuri de remediere într-un termen rezonabil.

Pacienții Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci vor beneficia de analize medicale mai rapide și mai precise, datorită noilor echipamente moderne achiziționate de Consiliul Județean Galați.

Laboratorul de analize medicale al unității a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, menită să asigure investigații sigure, rapide și cu un grad ridicat de acuratețe.
Investiția face parte dintr-un proiect amplu derulat de Consiliul Județean Galați, în valoare totală de 15 milioane de lei, prin Programul Sănătate. În cadrul acestuia, cabinetul de neurologie, laboratorul de analize și laboratorul de imagistică din Ambulatoriul spitalului tecucean vor fi echipate cu 54 de aparate medicale și accesorii moderne.

Printre noile echipamente se numără:
-un analizor automat de sânge, care oferă informații detaliate despre starea de sănătate;
-un echipament destinat pacienților cu diabet, care măsoară nivelul hemoglobinei glicozilate (zahărul din sânge pe termen lung);
-aparate automate pentru pregătirea și identificarea probelor de sânge;
-un analizor modern de urină, care depistează rapid infecțiile și alte afecțiuni.
„Totul, pentru ca cei 120.000 de gălățeni din Tecuci și din comunele învecinate care se adresează spitalului să aibă acces la servicii medicale de cea mai bună calitate, chiar aici, acasă.

Pentru că sănătatea oamenilor rămâne prioritatea noastră!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat duminică, referitor la extrădarea fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, din Grecia, că nu mai există impedimente în calea predării acestuia către România, întrucât condițiile de detenție din penitenciarele românești „sunt la standarde europene”.

„În acest moment, condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene, iar impedimentul apreciat anterior de autoritățile elene a dispărut”, a declarat Marinescu pentru Digi24.
Oficialul a explicat că procedura mandatului european de arestare presupune o examinare rapidă de către instanțele din Grecia, urmând ca Sorin Oprescu să fie prezentat unui magistrat care va decide dacă este sau nu de acord cu predarea sa.
„De la ultima solicitare făcută de România au intervenit două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene care, apreciem noi, sunt în sprijinul cererii actuale de predare. Vom lua toate măsurile care țin de cooperarea judiciară loială și vom pune la dispoziția autorităților din Grecia toate informațiile relevante”, a adăugat ministrul.

Fostul edil a fost reținut sâmbătă, în apropierea aeroportului din Salonic, după ce autoritățile elene au primit noi informații de la partea română privind îmbunătățirea condițiilor de detenție. România a transmis un angajament oficial privind aceste condiții, după ce, în 2022, Grecia respinsese cererea de extrădare invocând tratamentul neadecvat din penitenciare, în contextul vârstei (73 de ani) și al problemelor medicale ale lui Oprescu.
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, pe 13 mai 2022, la zece ani și opt luni de închisoare pentru fapte de corupție. Procurorii au arătat că acesta a primit 25.000 de euro mită la locuința sa din Ciolpani, în legătură cu un grup infracțional organizat constituit în cadrul Primăriei Capitalei, cu scopul de a obține sume de bani din contracte publice.