Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a organizat evenimentul la Timișoara
Reprezentanții Direcției Generale de Politică Regională și Urbană (DG REGIO) și Guvernului României alături de membrii cu drept de vot, observatori, beneficiari, proiectanți, constructori și organizații neguvernamentale, au participat la lucrările comitetului și la cele trei ateliere dedicate sprijinirii pregătirii, implementării și monitorizării investițiilor în infrastructura de transport finanțate din PT 2021-2027.
Principalele teme abordate în cadrul reuniunii au vizat stadiul implementării programului, aprobarea minutei din mai 2023, modificarea componenței Grupurilor Tehnice de Lucru aferente CM PT 2021-2027, includerea de noi membrii și prezentarea principalelor proiecte din cadrul programului.
Programul Transport 2021-2027 a fost aprobat în luna decembrie 2022 și beneficiază de o alocare de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar (inclusiv metrou) și naval a României. Principalul obiectiv adus de PT este recuperarea decalajului de dezvoltare a infrastructurii de transport a României, asigurând, în același timp, atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de carbon și transferul spre o mobilitate durabilă și sigură.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.