Creștere alarmantă a cazurilor noi de COVID-19: 397 de îmbolnăviri și 31 decese, în utimele 24 de ore Recomandat

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire, iar 31 de persoane au murit. Numărul persoanelor care se află în prezent la terapie intensivă este de 231. 

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

„Până astăzi, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani. 30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.032 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 453 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display