Poliția Galația a transmis rezultate ale anchetei accidentului de la Galați: locomotiva a accelerat brusc, dar frâna nu a funcționat. Mecanicul de locomotivă nu a consumat alcool, au mai stabilit anchetatorii.
Polițiștii au stabilit că sâmbătă „la ora ora 19:19, un vagon de călători etajat, care se afla garat la linia nr. 4 din Stația CF Galați în așteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galați – Mărășești, a fost lovit frontal de locomotiva care urma să tracteze garnitura, condusă de mecanicul de serviciu, un bărbat cu vârsta de 49 ani, din municipiul Tecuci.”
În urma impactului, vagonul a fost deformat și împins pe o distanță de circa 80 de metri. În interior, se aflau șeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, conductorul de tren, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, precum și un călător, un bărbat, cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, județul Galați.
Mecanicul de locomotivă și cele trei persoane aflate în vagon au suferit leziuni. Călătorul a rămas încarcerat, iar femeia a intrat în stop cardio respirator. După intervenția echipelor de descarcerare de la I.S.U. Galați și acordarea primului ajutor ,toate cele patru victime au fost transportate de către echipajele SMURD la UPU din cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați. Ulterior, femeia a decedat. Celelalte trei persoane au rămas internate în spital, cu diferite leziuni, fiind în stare stabilă.
„S-a efectuat cercetarea la fața locului de către polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziția 75 km/h, iar din declarația mecanicului reiese că locomotiva s-a accelerat brusc și că a încercat să acționeze sistemul de frânare dar acesta nu a mai frânat. Mecanicul și conductorul de tren au fost testați cu aparatul alcooltest DRAGER, rezultatele fiind negative”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă".
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display