Ziua mondială a rinichiului Recomandat

În fiecare an, cea de-a doua zi de joi a lunii martie este dedicată Zilei mondiale a rinichiului. În 2023, această zi este marcată la 9 martie.

Prin intermediul Zilei mondiale a rinichiului, Societatea Internaţională de Nefrologie (SIN) urmăreşte să atragă atenţia asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive şi evoluţiei bolilor de rinichi în lume.

Boala cronică de rinichi este în prezent a 10-a cauză de mortalitate la nivel mondial, estimându-se însă că va ajunge pe locul 5 până în 2040, fiind strâns legată de alte patologii cronice precum diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială.

Potrivit http://www.srnefro.ro/, cele opt reguli esenţiale de urmat pentru a ne feri de bolile de rinichi sunt: eliminarea sedentarismului, păstrarea glicemiei şi colesterolului în limite normale, consumarea unei cantităţi zilnice suficiente de apă, verificarea periodică a tensiunii arteriale, alimentaţia echilibrată, menţinerea unei greutăţi corporale normale, evitarea fumatului şi reducerea consumului de sare. Societatea Română de Nefrologie a fost fondată în anul 1991.

Anul acesta, Ziua mondială a rinichiului se desfăşoară sub sloganul "Pregătindu-ne pentru neprevăzut, susţinându-i pe cei vulnerabili" potrivit worldkidneyday.org.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display