Virusologul român Cristian Apetrei, profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh (SUA) atrage atenția că nu tulpina Kraken este cea mai mare problemă a momentului, ci sezonul de gripă, care este destul de sever.
„Nu mai este nevoie să explicăm de ce coinfectia cu două virusuri respiratorii este problematică. De fapt, coinfectia este destul de improbabilă, datorită răspunsurilor cu interferoni. Marea problema este suprainfecția. Două afecțiuni respiratorii, chiar mai puțin grave sau de gravitate moderată, se potențează una pe altă și per ansamblu determina complicații mai severe. Este destul de târziu pentru vaccinul gripal. Se presupune că vaccinul anti-SARS-CoV-2 a fost administrat. Pentru Kraken, recomandarea este să se facă doză a 4-a. Mulți cetățeni au făcut măcar un episod cu variante Omicron, așa că acela poate fi factorizat în ecuația acoperirii imune”, susține dr. Cristian Apetrei.
Virusologul român recomandă în sezonul gripal purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate.
„Și să nu uităm tot ce am învățat despre prevenirea infecțiilor respiratorii timp de trei ani. (…)N-ar trebui să-mi bat capul cu asta. Dar totuși trebuie să spun că aceia care se întrebau în 2021 unde este gripă au acum răspunsul. Care nu s-a schimbat de atunci când l-am dat prima oară în 2021: era sub masca”, a adăugat virusologul român.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display