Medicul gălățen Călin Doboş, „chirurgul vedetelor”, a murit într-un accident cu motocicleta Recomandat

Medicul gălățean Călin Doboș, considerat „chirurg al vedetelor”, a murit într-un accident rutier produs pe Șoseaua Grozăvești din Capitală. Acesta a pierdut controlul motocicletei la urcarea pe podul Basarab, în momentul în care a încercat să facă o depășire.

Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești.

„La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia”, a precizat Brigada Rutieră.

Cercetările sunt continuate pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului de circulație.

Medicul Călin Doboș avea 48 de ani, era căsătorit și era tatăl unui băiat de 19 ani

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.