Primăria municipiului Galați anunță că a fost lansat în licitație contractul privind modernizarea Parcului de la „Elice”. Astfel, acest loc emblematic de pe Faleza Dunării va avea un aspect nou și va deveni un spațiu plăcut pentru odihnă, relaxare și promenadă.
„Lucrările presupun în principal realizarea de alei pietonale cu dale din granit, instalarea sistemului de irigații pentru spațiile verzi, instalarea sistemului de iluminat utilitar și de ambianță, instalarea de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban, dar și a unor zone de umbrire”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Galați.
Valoarea estimată pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 3.013.962,88 lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 27.09.2022.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.