Mai mulți minori cu vârste între 11 și 17 ani au fost tâlhăriți de doi adolescenți, în mai multe stații de autobuz din orașul Galați. Suspecții au fost prinși și sunt anchetați de polițiști.
În perioada 26-28 august 2022, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea de către persoane necunoscute a trei infracțiuni de tâlhărie, pe raza cartierelor Țiglina I și Micro 19, din orașul Galați. În toate cele trei cazuri, victimele au fost minori cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, aceștia fiind deposedați de diferite sume de bani (între 25 și 60 de lei), de către persoanele necunoscute, care i-ar fi amenințat cu acte de violență.
Din cuprinsul plângerilor, a reieșit că faptele au fost comise în zona stațiilor de transport public, din municipiul Galați.
Astfel, una dintre fapte a fost comisă în data de 26 august, în jurul orei 21.00, pe strada Oțelarilor, cea de-a doua, în data de 28 august, în jurul orei 15.30, în zona stației de transport public din cartierul Țiglina 1, iar cea de-a treia, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, pe Aleea Comerțului, în zona stației de transport public din cartierul Micro 19.
Ulterior primirii plângerilor, polițiștii din cadrul Secțiilor 2 și 3 Poliție Galați au efectuat multiple activități de investigare și verificare, context în care, în cursul serii trecute, la puțin timp după comiterea celei de-a treia fapte de tâlhărie, polițiștii Secției 2 Poliție, au depistat două persoane suspecte, care corespundeau semnalmentelor furnizate de victime.
Este vorba despre un minor, de 14 ani, și de un tânăr, de 18 ani, ambii din municipiul Galați, care au fost conduși la sediul Poliției, pentru efectuarea de verificări, ancheta fiind preluată de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în aceste cauze, tânărul de 18 ani a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați-Biroul Investigații Criminale, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor două persoane.
„Recomandăm tuturor persoanelor care sunt victime ale unor astfel de fapte sau care au cunoștință de comiterea lor să sesizeze Poliția, în cel mai scurt timp, prin apelarea numărului unic de urgență 112, astfel ca activitățile investigative să conducă la identificarea și depistarea autorilor, cu operativitate”, a mai transmis IPJ Galați.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.