Societatea Apă Canal Galați recomandă consumatorilor/clienților, în special celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer.
Odată cu venirea căldurii și începerea lucrărilor agricole, corelat cu seceta din perioada anterioară, Apă Canal poate întâmpina dificultăți în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în unele localități în care operează, dacă resursele de apă nu sunt folosite rațional.
„Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă potabilă în regim continuu, trebuie evitată folosirea apei potabile pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri etc). Dacă unii locuitori nu fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca o parte a locuitorilor comunei/satului să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice. Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât și a consumatorilor”, a transmis Apă Canal.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.