Primul caz de variola maimuței în România, în București Recomandat

Primul caz de variola maimuței din România a fost raportat, luni, în București, a anunțat Ministerul Sănătății. Este vorba de un bărbat de 26 de ani al cărui partener a călătorit în mai multe țări din Europa cu numeroase cazuri.

Ministerul Sănătății a informat că boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente, relatează G4Media.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”, transmite Ministerul Sănătății.

Pacientul este internat la Spitalul „Victor Babeș” din București, susțin surse medicale pentru G4Media.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.