Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că Ordonanța de Urgență care ajustează preţurile în cadrul proiectelor europene este importantă pentru derularea contractelor de infrastructură, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţie.
Ordonanţa se referă inclusiv la ajustarea preţurilor din contractele de achiziţie publică, contractele sectoriale şi acordurile cadru finanţate integral sau parţial din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare.
„Am aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, Ordonanţa de Urgenţă care permite ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile! Documentul iniţiat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este foarte important inclusiv pentru derularea contractelor de infrastructură ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţie”, a scris pe Facebook, ministrul Sorin Grindeanu.
Din cauza conflictului militar din regiunea Mării Negre, preţurile la mixturile asfaltice, bitum, oţel sau fier-beton au înregistrat creşteri şi de peste peste 40%.
”Această situaţie s-a suprapus pe criza anterioară, provocată de pandemia COVID 19, care a dus la o creştere a indicelui de cost total în construcţii cu aproximativ 18% (din care 60% a fost generată de creşterea costului la materiale în construcţii şi 40% de creşterea costului cu manoperă)”, a mai transmis ministrul.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.