„În sfârșit, ținem pasul cu țările din Occident și intrăm în lumea civilizată în ceea ce privește protecția victimelor violenței domestice. Agresorii care încalcă ordinele de protecție vor fi ținuți departe de victime cu ajutorul a 15 mii de brățări electronice. Doar anul trecut, 69 de persoane au murit în urma agresiunilor și aproape trei mii de ordine de restricție au fost încălcate fără ca nimeni să-i poată opri pe agresori. În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse salut și sprijin acest proiect care vine în completarea măsurilor pe care le luăm în centrele pentru victimele violenței domestice", a scris Gabriela Firea, pe Facebook.
Polițiștii vor putea să-i monitorizeze în timp real pe agresorii cu ordin de protecție. Vor ști la ce distanță se află față de victimă și dacă depășesc limita impusă de autorități. Cei care au de gând să încalce acest ordin de protecție vor fi opriți la timp, înainte să ajungă din nou la violențe, a adăugat Firea.