Un val de caniculă lovește România Recomandat

 
 
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), România se va confrunta cu un val de caniculă, marcat de un puternic disconfort termic. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, pe 23, 24 și 25 iunie
 
"În intervalul menționat, valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale)", informează Administraţia Națională de Meteorologie.
 
„ Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină” , subliniază meteorologii.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.