Vrancea. O ambulanţă care transporta o pacientă cu COVID s-a răsturnat Recomandat

“Prin apel 112, a fost sesizat faptul că pe DN2-E85, la Mărăşeşti, o ambulanţă care transporta o pacientă s-a răsturnat pe partea carosabilă. Ambulanţa transfera pacienta de la Buzău la Bacău. Din nefericire, a rezultat decesul pacientei şi rănirea a două persoane care făceau parte din echipaj”, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, pacienta era infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi era transferată la Buhuşi cu ambulanţa, fiind intubată.

“Ambulanţa transporta un pacient COVID-19 pozitiv, intubat, spre Buhuşi. În urma accidentului, pacienta a murit, iar medicul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cervical şi traumatism de membru inferior, fiind preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani. Şoferul şi ambulanţierul nu au suferit traume”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

Din primele verificări ale Poliţiei, în zona căii ferate care traversează DN2-E85, conducătorul ambulanţei a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul opus de mers, scrie protv.ro.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display