În județul Constanța toate drumurile naționale și județene au fost închise Recomandat

Iarna a pus stăpânire pe mai multe zone din țară. În județul Constanța toate drumurile naționale și județene au fost închise, mai puțin DN39 și A2.A fost emis și un mesaj RO Alert prin care autoritățile roagă cetățenii să nu părăsească localitățile. Potrivit ISU Dobrogea, 200 de mașini în care se află peste 400 de persoane sunt blocate la această oră în județul Constanța.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a transmis, printr-un comunicat de presă, că au fost realizate două puncte de lucru, la Băneasa şi Topraisar cu două şenilate, încadrate de doi paramedici.

"În continuare sunt blocate din cauza zăpezii 198 de vehicule în care se află 439 de persoane. Au fost operaţionalizate două puncte de lucru, la Băneasa şi Topraisar, cu sprijinul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, constând în două şenilate, încadrate cu doi paramedici din cadrul ISU”, a precizat sursa citată.

"Administratorii drumurilor naţionale şi judeţene ne-au asigurat că au în bazele de deszăpezire toate utilajele prevăzute în planuri, atât cele proprii, cât şi cele prevăzute prin contract şi stocurile de material antiderapant şi solutii chimice. Încă de ieri au fost identificate femeile gravide aflate la termen şi s-a luat legătura cu medicii care le au în evidenţă şi au fost aduse la spital persoanele dializate”, a mai precizat ISU Dobrogea.

Drumuri închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile:

DN 22, km 233+300 – km 239+100, între Baia – limită județ CT;
DN 22A, km 45+750 – km 64+700, localitatea Topolog – limită județ CT;
DN 38, km 0+000 – km 53+800, Agigea – Negru Vodă;
DN22C, km 0+000 – km 42+740, Cernavodă - Murfatlar;
DN2A, km 126+000 – km 183+000, Hârșova – Mihail Kogălniceanu;
DN3, km 129+000 – km 271+429, Ostrov – Murfatlar;
DN22A, km 0+000 – km 12+000, Cataloi – Nalbant;
DN22F, km 8+000 – km 13+900, Izvoarele – Nalbant;
DN22, km 101+800 – km 231+190, Măcin - Baia;
DN22D, km 2+000 – km 52+862, Măcin – Ciucurova;
DN22E, km 0+000 – km 144+200, Gârvan – I.C.Brătianu.
De asemenea, pe următoarele sectoare de drum național a fost instituită restricție de tonaj, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5:
DN 22, km 86+600 – km 287+456, Smârdan – Lumina;
DN 22A, km 0+0000 – km 85+925, Cataloi – Hârșova;

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display