Astăzi, 24 noiembrie 2025, a avut loc la sediul CJ o întâlnire cu managerii unităţilor sanitare din judeţ, precum şi cu reprezentanţii CAS Alba şi DSP Alba.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea de interconectare a spitalelor din judeţul nostru privind implementarea sistemului informatic integrat, de mare capacitate, de tip PACS, care permite accesarea uşoară şi rapidă a imaginilor medicale, de la distanţă, precum şi redactarea rezultatelor aferente. Astfel, rezultatul oricărei investigaţii imagistice (radiografie, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică) este stocat într-o arhivă electronică, prin intermediul unei reţele securizate, de unde poate fi accesat, prin intermediul unei staţii de lucru.
Un alt subiect adus în discuţie este acela ce face referire la formarea consorţiilor de spitale care vor permite o colaborare mai eficientă, folosirea resurselor în mod integrat şi creşterea calităţii serviciilor medicale.
Caravanele de screening, care reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi de a ajunge la comunităţile vulnerabile şi de a preveni problemele majore de sănătate, a fost un alt subiect dezvoltat în cadrul întâlnirii de astăzi.
Nu în ultimul rând, un punct esenţial discutat a fost cel cu privire la recrutarea medicilor rezidenţi, un avantaj strategic pentru fiecare unitate sanitară din judeţul nostru.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.