Hub cultural, arhitectural și turistic pentru identitatea județului Buzău Recomandat

Ion_Adamescu Marți, 26 August 2025 0

A avut loc recepția la terminarea lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii monument istoric de pe Bulevardul Unirii, care a găzduit de-a lungul timpului Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”.

Prin finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii, Buzăul câștigă un spațiu cultural de referință ce va fi amenajat într-un “Centru Expozițional, Cultural și Turistic al județului Buzău”.

Valoarea totală a proiectului va fi de 24,18 milioane lei, din care peste 85% finanțare nerambursabilă.

Valoarea lucrărilor de consolidare și restaurare a fost de 16,9 milioane de lei.

Rezultatele: 76 de spații, dintre care 51 cu funcțiuni expoziționale și turistice, circuite tematice care vor valorifica istoria clădirii și elemente interactive moderne, inclusiv prin realitate virtuală.

Monumentul, construit în stil neoromânesc și inaugurat în 1914, va găzdui expoziții, lansări de carte, ateliere de artă și meșteșuguri tradiționale, dar și evenimente culturale cu deschidere europeană.

Astfel, clădirea devine un veritabil hub cultural, arhitectural și turistic, menit să pună în valoare patrimoniul și identitatea culturală a județului Buzău.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.