S-au împlinit 48 de ani de la tragicul cutremur din 4 martie 1977, cel mai puternic seism din istoria recentă a României. Vrancea, fiind cea mai importantă zonă seismică a României, are o responsabilitate aparte în ceea ce privește conștientizarea, prevenirea și pregătirea pentru astfel de evenimente, potrivit unui comunicat al instituției.
Consiliul Județean Vrancea se află în plin proces de evaluare vizuală rapidă a clădirilor din patrimoniul județului, activitate demarată anul trecut, și în prezent încarcă în platforma digitală a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație rezultatele acestor evaluări complexe, cu prioritate clădirile cu destinație sanitară și de învățământ, precum și expertizele tehnice pentru anumite imobile pe care CJ intenționează să le consolideze. Este vorba în total de 86 de clădiri pentru care CJ a dispus expertizarea vizuală rapidă, la care se adaugă o serie de imobile ale DGASPC, ajungându-se în total la aproximativ 100 de imobile care vor fi încărcate în platforma MDLPA, care realizează o bază de date centralizată.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.