Serviciul de telemedicină din Cluj îmbunătățește comunicarea cu pacienții Recomandat

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, care gestionează serviciul de call center, au realizat o analiză a activității derulate în primele șase luni ale anului 2024 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

S-a constatat, astfel, că numărul a fost apelat în primul semestru al acestui an de 6.868 de părinți.

Majoritatea apelurilor, mai exact 70,9% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului. De asemenea, în cazul a trei copii a fost necesară solicitarea intervenției Serviciului de Ambulanță.

Reamintim, în acest context, faptul că specialiștii recomandă părinților să țină cont de măsurile de prevenire a infecțiilor digestive: să fie atenți la igiena mâinilor, să spele alimentele consumate de copii înainte de a le oferi acestora, să nu ducă în colectivitate copiii cu infecții digestive, iar folosirea piscinelor și a bazinelor se poate face după două săptămâni de la terminarea infecției digestive.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.