Anunțuri

Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, cunoscut drept „Portocală” a fost reţinut de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în legătură cu modul în care a instrumentat…
Absolvenții de clasa a VIII-a pot depune dosarele de înscriere la școlile la care au fost admiși. Absolvenții de clasa a VIII-a, care au fost repartizați computerizat în învățământul liceal…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat trei cetăţeni africani care au încercat să intre ilegal în România. Cei trei urmau să fie preluaţi şi…
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că în România „va fi stare de alertă atât timp cât va fi nevoie”. Potrivit acestuia, legea carantinei și izolării i-ar putea obliga…
Chiar dacă licitaţia pentru atribuirea licenţelor de 5G nu a fost încă organizată, România a fost printre primele trei state europene care au lansat servicii comerciale 5G, în iunie 2019.…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că "prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă" și că este posibilă carantinarea anumitor localități. "În acest moment nu avem…
"Încă din primăvara acestui an, sunt în curs de plantare la nivel naţional peste 2.500 de păduri de la zero şi completate alte 7.000 de păduri tinere", spune secretarul de…
Primăriile vor putea cere până la un milion de lei pentru înlocuirea corpurilor de iluminat public care au consum mare de energie cu unele mai eficiente, ce funcționează pe bază…
Din cauza numărului crescut de noi infecții cu COVID-19, 20 de state au interzis accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor. Cele mai dure măsuri au fost…