Emilia Nita

Senatorul PSD Gabriela Firea cere aprobarea unei legi privind jocurile de noroc. Viciile distrug vieți, destramă familii, spune Firea care mai arată că profiturile uriașe făcute în domeniu ajung în buzunarele unor băieți deștepți.

„Viciile distrug vieți, destramă familii, frâng destine și omoară! Nu sunt vorbe mari, ci realități tragice. Drogurile, alcoolul, chiar și jocurile de noroc sunt adicții extrem de periculoase. Copiii și tinerii trebuie ținuți cât mai departe de aceste tentații. Păcănelele sunt doar un miraj, mai mult o păcăleală pentru a prinde în capcană persoanele care vor un câștig rapid, fără prea multă muncă și efort. Însă, de multe ori, jucătorii ajung să fie dependenți, să cheltuiască din ce în ce mai mult și să câștige puțin”, susține Firea pe Facebook.

Gabriela Firea mai arată că proprietarii sălilor fac profituri uriașe.

„Avem exemple destule de persoane care au ajuns să fure, să agreseze oameni pe stradă, să vândă obiecte din casă pentru a face rost de bani pentru aparate. Acestea sunt primele semne că joaca s-a transformat într-o problemă și e nevoie de ajutor de specialitate. În Capitală, de exemplu, sunt bulevarde unde avem zeci de săli de jocuri, unele lângă altele. Se învârt sume enorme și, teoretic, câștigă multă lume: jucătorii, proprietarii spațiilor sau firmele care asigură paza, mâncarea și băutura. De fapt, cea mai mare parte a banilor, profituri uriașe, ajung în buzunarele unor „băieți deștepți”. Sume câștigate pe spatele unor oameni amăgiți”, adaugă Firea.

Senatoarea PSD susține proiectul partidului său și al Guvernului Ciolacu privind jocurile de noroc.

„Românii trebuie descurajați să mai ajungă în situații de genul acesta. PSD și Guvernul României condus de Marcel Ciolacu au anunțat deja o serie de măsuri în domeniul jocurilor de noroc: scoaterea jocurilor de noroc în afara localităților, supraimpozitarea profiturilor uriașe care ajung mai mult în afara țării decât înapoi în economia noastră. De asemenea, firmele din domeniu vor fi obligate să constituie un fond gigant pentru tratarea și combaterea dependenței de jocurile de noroc. Reacțiile din partea acestei industrii au fost imediate și confirmă că deciziile sunt corecte”, precizează Firea.

Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional condusă de Jan Kees Martijn, aflată în România pentru misiunea anuală de evaluare.

Prim-ministrul a transmis că „Guvernul României este puternic angajat în susținerea creșterii economice, reducerea cheltuielilor publice și combaterea evaziunii fiscale. În cadrul întâlnirii cu delegația FMI a fost analizată evoluția economiei românești, în contextul provocărilor din ultima perioadă, a mai comunicat premierul.

„Creșterea noastră economică se bazează pe investiții. Susținem cu prioritate proiectele de infrastructură, în special în transporturi, având în vedere faptul că investițiile în acest domeniu au cel mai mare grad de multiplicare în economie. Acordăm aceeași atenție proiectelor de investiții în sănătate și educație pentru că, în egală măsură, ne preocupă creșterea calității vieții cetățenilor noștri”, a subliniat șeful Executivului.

De asemenea, prim-ministrul a menționat proiectele guvernamentale pentru susținerea directă a dezvoltării și investițiilor în sectorul materialelor de construcții și în industria alimentară, domenii importante pentru economia românească.

Premierul a punctat și importanța proiectului de lege asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru consolidarea veniturilor bugetare.

„Pentru reducerea cheltuielilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea ANAF în ritm accelerat este prioritate națională. Toate instituțiile statului cu atribuții în domeniu – Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, ANAF - au ca prioritate stabilirea de măsuri speciale pentru combaterea evaziunii și pentru creșterea colectării veniturilor bugetare. Totodată, prin proiectul de lege asupra căruia ne-am angajat răspunderea în fața Parlamentului vom crea cadrul legal pentru ca ministerele să se reorganizeze prin desființarea sau comasarea autorităților din subordine”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit Guvernului „șeful misiunii FMI în România, Jan Kees Martijn, a apreciat imaginea de care se bucură economia României, care înregistrează creștere și are un rol pregnant în regiune”.

De asemenea, șeful misiunii FMI a afirmat că „pachetul fiscal anunțat de Guvern este un pas important în direcția corectă, iar reforma ANAF este esențială. În acest context, reprezentanții delegației au menționat că FMI va continua să sprijine, prin acordarea consultanței tehnice, reformarea și digitalizarea ANAF”.

Totodată, șeful misiunii FMI în România a arătat că „discuțiile cu Banca Națională a României au relevat faptul că sistemul monetar este sănătos și stabil.”

La întrevederea de la Palatul Victoria din delegația guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea.

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova și România.

Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, solicită începerea rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova și România.

„Republica Moldova este pregătită să facă pasul înainte spre Uniunea Europeană, iar acest lucru trebuie confirmat printr-un raport pozitiv, în această toamnă, al Comisiei Europene, care să dea startul rapid negocierilor de aderare la UE. Cetățenii din Republica Moldova așteaptă acest mesaj de sprijin din partea Uniunii Europene în contextul dificil pe care îl trăiesc, întrucât implementarea următorului pachet de reforme necesare va fi dificilă și costisitoare. Totodată, este nevoie de suplimentarea fondurilor europene pentru Republica Moldova, inclusiv prin alocarea fondurilor de pre-aderare. Aceste noi resurse europene trebuie să ajungă la cetățeni în vederea creșterii nivelului de trai și a dezvoltării comunităților lor”, a declarat europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a obținut, în cursul acestei săptămâni, suplimentarea cu 450 milioane de euro a sumelor alocate în propunerea legislativului european de buget pentru anul viitor, pentru programele referitoare la Parteneriatul Estic, care includ Republica Moldova.

„Nu în ultimul rând, trebuie susținute financiar toate proiectele de interconectare dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și România.
Acest lucru înseamnă că toate demersurile prin care se creează noi legături economice, în domeniul energiei sau al culturii și educației, și prin care se limitează influența Federației Ruse, reprezintă soluții reale pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. După zeci de ani de propagandă, bătălia pentru mintea și valorile moldovenilor încă se poartă. Haideți să o câștigăm definitiv!” a concluzionat euro-deputatul român, Victor Negrescu.

Importurile de cereale din Ucraina și Republica Moldova vor fi făcute doar de companiile românești în baza unor licențe. doar pe bază de licență. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Practic, Ministerul Agriculturii introduce un mecanism de autorizare pentru importul de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță. Acesta va fi instituit printr-o OUG care va fi aprobată de Guvern.

„Importurile de cereale din Ucraina și Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor și procesatorilor români și vor fi posibile doar pe bază de licență. Așa cum am promis, protejăm producția românească și munca fermierilor români. Actul normativ este gata și va fi aprobat de Guvernul României”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Proiectul de Ordonanță de Urgență prin care se stabilește cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova a fost publicat în transparență decizională.

Procedura de autorizare presupune că „operatorul economic cu sediul și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care intenționează să importe produse agricole origine Ucraina sau Republica Moldova, solicită la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale eliberarea autorizației de import, pe baza prezentării unui document”.

Reprezentanții PSD susțin că „toată discuția despre cash este o temă falsă”. Vor avea de suferit doar evazioniștii, nu oamenii obișnuiți, anunță PSD care critică opoziția pentru că a contestat legea la CCR

„Cash-ul, pe înțelesul tuturor! Vei putea să îți cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi. Adică o limită zilnică cu mult peste salariul mediu net lunar pe economie. Dacă ești persoană fizică vei putea face în continuare plăți la orice magazin de până la 5.000 de lei pe zi”, explică PSD pe Facebook.

Potrivit PSD, doar operatorii economici, PFA-urile și alte entități care emit facturi vor fi nevoite să limiteze plățile cash către alt agent economic la cel mult 1.000 de lei pe zi. Limita va fi de 2.000 de lei pe zi în magazinele cash&carry. Ca urmare, legea îi vizează pe evazioniști, nu pe oamenii obișnuiți.

„În concluzie, nu te controlează nimeni! Nu îți ia nimeni cash-ul din buzunar! Toată discuția despre cash este o temă falsă! Singurii care vor avea de suferit vor fi evazioniștii, nu oamenii obișnuiți! Și încă ceva: legea este acum contestată la Curtea Constituțională de către impostorii de la USR care se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale. Deci noile reglementări nu sunt încă în vigoare”, a precizat PSD.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că introducerea restricțiilor din cauza COVID reprezintă o speculație. În plus, demnitarul anunță că România a intrat pe trendul descrescător al infectărilor.

Ministrul Sănătății a anunțat că numărul cazurilor COVID a scăzut în această săptămână.

„Numărul de cazuri înregistrate săptămâna trecută față de situația de acum două săptămâni este mai mic cu 12%. În săptămâna 18-24 septembrie am avut 14.800 de cazuri, în această săptămână care tocmai s-a încheiat am avut 13.100. E clar că am intrat pe trendul descrescător”, a declarat Rafila la postul Antena 3 CNN.

Rafila a mai spus că nu sunt probleme legate de asigurarea asistenței medicale și a explicat că nu vor fi introduse restricții.

„Este o speculație. Nu am discutat niciodată despre restricții. Indicația de utilizare a măștii a fost pentru persoanele care au viroze respiratorii, nu neapărat COVID, când se deplasează în comunitate, e un semn de bun simț să-i protejezi pe ceilalți, să nu le dai viroza pe care o ai tu. Era pur și simplu o recomandare. Toate aceste speculații legate de restricții mi se par nu numai exagerate, dar și periculoase, pentru că nu fac altceva decât să creeze tensiune în societate. Lumea nu trebuie să fie panicată legat de restricții”, a precizat Alexandru Rafila.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că primele promise angajaților din sistemul de educație vor ajunge la beneficiari între 20 și 27 octombrie.

Este vorba despre prima de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, în valoare nominală de 1.500 lei, și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei.

Din punct de vedere statistic, sunt peste 300.000 de angajați din sectorul educație care vor beneficia de alocare financiară suplimentară. În total, statul va plăti 427 milioane lei.

Sprijinul se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, iar banii vor ajunge la beneficiari între 20 și 27 octombrie.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că problema jocurilor de noroc va fi pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern. Proiectul va fi prezentat joi, a spus prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a anunțat că în ședința de Guvern de joi va prezenta o reformă în domeniul jocurilor de noroc.

Printre altele, companiile care nu au sediul social în țară nu vor mai putea activa în acest domeniu în România.

„În ședința de joi voi veni cu reforma în jocurile de noroc. Nicio companie dacă nu are sediul social în România nu va mai putea avea această activitate pe teritoriul României. Cu alte cuvinte, companiile care erau prin Transnistria nu vor mai putea activa în acest domeniu pe teritoriul României”, a declarat luni premierul.

Proiectul mai propune mărirea substanțială a taxelor, interzicerea operării prin firme aflate în offshore-uri, constituirea unui fond financiar uriaș pentru tratarea persoanelor dependente de jocuri de noroc, măsuri de prevenire și educație, instituirea unor garanții solide vizând respectarea obligațiilor legale de către operatorii de jocuri și implementarea unor noi reguli pentru organizatori, menite să facă industria mai responsabilă (acces facil în sălile de joc, prezența acestor săli peste tot).

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu reprezentanții cultelor religioase din România. Avem nevoie de toleranță și înțelegere, le-a transmis liberalul participanților.
Întâlnirea a avut loc luni.

„Consolidarea dialogului dintre stat și culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică. M-am bucurat astăzi să mă revăd cu reprezentanții cultelor religioase din România și să continuăm colaborarea pe care am considerat-o mereu prioritară și ale cărei rezultate sunt cuantificabile și astăzi”, a spus Nicolae Ciucă.

Președintele Senatului, care este și președintele PNL, a vorbit despre toleranță și înțelegere, dar și despre consumul de droguri sau despre prioritățile guvernanților.

„În fața provocărilor legate de dinamica economică și geopolitică, educația tinerilor și dilemele etice ale evoluției tehnologice, avem nevoie de perspectiva și experiența cultelor pentru a formula răspunsuri eficiente. Fie că discutăm despre combaterea fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor sau răspunsuri prompte la discursul instigator la ură, soluțiile noastre trebuie să fie înrădăcinate în valori comune, precum toleranță și înțelegere. I-am asigurat pe toți cei prezenți că, alături de colegii din coaliția de guvernare, vom acorda o atenție deosebită proiectelor inițiate de cultele religioase, parteneri esențiali în construcția binelui social”, a precizat liderul liberal.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în luna octombrie se face plata ajutoarelor pentru pensionarii cu venituri de sub 3000 de lei. Beneficiarii vor primi ajutorul în prima parte a lunii.

Anunțul a fost făcut luni, înainte de începutul ședinței de Guvern.

„Intră la plată ajutoarele pentru pensionarii cu venituri de sub 3000 de lei”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a mai spus că astfel se dovedește faptul că România nu este în recesiune.

„Am crescut salariul minim de la 1 octombrie și acordăm aceste ajutoare pensionarilor cu venituri mici, deci sper că este clar pentru toată lumea că nu se poate vorbi de recesiune în România”, a precizat Marcel Ciolacu.

Cele mai citite

Error: No articles to display