Florin Gheorghiu

Senatorul USR, Ștefan Pălărie, a anunțat că va încerca să modifice în Parlament propunerea privind sala de detenție din școală. Prevederea este scandaloasă și inaplicabilă, a transmis reprezentantul opoziției parlamentare.

Ștefan Pălărie este membru al Comisiei de Învățământ din Senat.
„Cea mai scandaloasă rămâne această prevedere cu sala de detenție, care este din păcate pentru multe școli din România o prevedere inaplicabilă (...). În foarte multe unități școlare, aș aproxima că în peste 1.000 de unități școlare, în care copiii învață în schimburi, biblioteca, laboratoarele, toate încăperile au fost transformate deja în săli de clasă. Unde să ai acest spațiu de detenție? Este o măsură inaplicabilă”, a declarat, la RFI, Ștefan Pălărie

Ștefan Pălărie mai spune că nu este vorba doar de spațiu, ci și de profesori.
„Eu predau Tehnologia Informației, de exemplu. Dacă am un elev de nestăpânit, l-aș trimite în viitor în acest spațiu de detenție, unde ar trebui cineva să-l însoțească. Ei bine, într-o unitate școlară aglomerată veți vedea că nu există acest cineva, decât eventual profesorul de serviciu, care are o suită foarte largă de responsabilități, să acopere recreațiile, să sune, să verifice că pe coridoare sau afară, în spațiile comune, nu există copii care sunt în afara claselor atunci când sunt ore”, a adăugat Pălărie.
Măsura a fost inclusă în noul regulament privind învățământul preuniversitar. Senatorul spune că USR va încerca să modifice aceste propuneri în Parlament.

Un fugar prins în Marea Britanie a fost adus în România pentru a fi închis. Este vorba despre un traficant de droguri. El era implicat într-o rețea care transporta heroină de la București la Iași.

Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
„3 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Este condamnarea pe care a primit-o Nichifor Dragoș-Valentin. Un fugar adus aseară (marți seara n.r.) din Marea Britanie. A fost membrul unui grup infracțional organizat, care aducea heroină de la București la Iași. Membrii grupului se foloseau și de femei, care transportau drogurile în părțile intime”, a spus Alina Gorghiu.

Ministrul a anunțat că astfel de operațiuni se vor desfășura și în viitor.
„Astfel de comportamente sunt intolerabile. Traficanții de droguri distrug vieți, destine. Să nu uităm că acum un an, din cauza drogurilor, avea loc tragedia de la 2 Mai. Acum avem o lege în vigoare care nu permite traficanților de droguri de mare risc să mai primească pedepse cu suspendare. Locul lor este la închisoare, nu pe străzi unde pot face atâta rău”, a precizat Alina Gorghiu.

Premierul Marcel Ciolacu susține că Românie este printre primele cinci țări din lume în privința premiilor alocate sportivilor olimpici. Șeful Guvernului consideră că doar așa pot fi motivați și alți tineri sportivi să aspire la marea performanță.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri că totalul premiilor oferite medaliaților la Jocurile Olimpice duce România în top 5 mondial. Aceste milioane de euro alocate ca premii sunt printre banii cheltuiți cel mai eficient de România în ultimii ani, a adăugat Marcel Ciolacu.

„Vreau să-i felicit încă o dată pe toți performerii României de la Olimpiadă, este cel mai bun rezultat al nostru din ultimii 16 ani. Cuantumul premiilor oferite medaliaților duce țara noastră în top 5 mondial și este firesc să fie așa! Doar așa putem să motivăm și alți tineri sportivi să aspire la marea performanță. Aceste milioane de euro alocate ca premii sunt printre banii cheltuiți cel mai eficient de România în ultimii ani”, a declarat Ciolacu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunțat criteriile utilizate pentru desemnarea candidaților partidului la alegerile de la toamnă. El a declarat că se vor lua în calcul „în primul rând rezultatele politice de la alegerile locale și europarlamentare”.

„În primul rând rezultatele politice, pentru că toți suntem oameni politici. Rezultatele politice care le-au avut în alegerile locale și europarlamentare. Ăsta va fi, cred eu, un prim criteriu”, a declarat Paul Stănescu.
Secretarului general al PSD a mai spus că un alt criteriu este legat de justiție.
„Să n-aibă probleme cu justiția”, a explicat Paul Stănescu.
Decizia privind listele pentru alegerile parlamentare va fi luată după congresul PSD de pe 24 august. Alegerile parlamentare vor fi organizate pe 1 decembrie.

CFR anunță reducerea în următoarele două zile a vitezei de circulație a trenurilor. Decizia a fost luată ca urmare a avertizărilor actualizate de Administrația Națională de Meteorologie, privind prelungirea Codului portocaliu de temperaturi ridicate.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că miercuri și joi traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor ca urmare a avertizărilor actualizate de Administrația Națională de Meteorologie, privind prelungirea Codului portocaliu de temperaturi ridicate, de 40 de grade Celsius în aer.

„Reducere a vitezei de circulație a trenurilor, în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, pe raza județelor aflate sub incidența noilor avertizărilor meteo de temperaturi deosebit de ridicate, de 40 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranță aplicată toate administrațiile feroviare pe rețelele de căi ferate, în astfel de situații extreme. Precizăm faptul că, măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută până joi 15 august, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al sucursalelor regionale de cale ferată care adminstrează rețeaua feroviară”, a anunțat CFR.
CFR SA mai anunță că, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.

„De asemenea, informăm asupra faptului că, dispeceratele CFR vor menține o permanentă legătură cu toți operatorii de transport feroviar, care vor fi avizați operativ când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic intrate în vigoare. CFR SA recomandă publicului călător ca în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor din/în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar, pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile inevitabile care se vor întregistra în circulația trenurilor în aceste zile în care este în vigoare avertizarea ANM de temperaturi deosebit de ridicate și îi asigurăm totodată de faptul că, reducerea vitezei de circulație cu 20 - 30 km/h față de viteza normală, care va conduce implicit și la prelungirea duratei de parcurs a anumitor trenuri, este una dintre principalele măsuri aplicate, în astfel de situații extreme, de orice sistem feroviar, în vederea menținerii condiţiilor de siguranţă în trafic”, a precizat CFR.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că realizarea celui de al patrulea Lot al drumului de mare viteză Craiova - Târgu Jiu intră în linie dreaptă. CNAIR a transmis marți, la ANAP, documentația pentru licitația necesară construcției Lotului 4, în lungime de 22,92 km.

Lotul face legătură dintre profilul de autostradă (51 km, între Craiova și Filiași) și cel de drum expres (59 km, între Filiași şi Târgu Jiu), a explicat ministrul Grindeanu.
„Lotul 4 va fi compus din 5,10 km la profil de autostradă și 17,82 km la profil de drum expres, iar pe traseul lui vor fi construite inclusiv:
- 23 poduri, pasaje și podețe,
- două spații de servicii tip S3 și două parcări de scurtă durată (toate cu stații de încărcare pentru autoturismele electrice),
- un nod rutier la (Țânțăreni) care va asigura conexiunea cu DN66.
Lotul 4 trebuie realizat în 34 de luni (10 luni proiectare şi 24 de luni execuție)”, a anunțat Sorin Grindeanu.

După validarea documentației, CNAIR va publica Anunțul de Participare în cadrul căruia se va stabili și data de depunere a ofertelor.
Construcția drumului de mare viteză Craiova - Târgu Jiu (110 km) este finanțată prin PT 2021-2027, iar proiectul este împărțit în 6 loturi. Pentru 4 dintre acestea documentațiile au fost transmise deja la ANAP spre validare, a precizat Grindeanu.

Ministerul Agriculturii confirmă că seceta a făcut prăpăd în România. Lipsa de precipitații a afectat până la compromitere culturi înființate în primăvara anului 2024, în special porumb și floarea-soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2.000.000 ha la nivel național, anunță Ministerul Agriculturii. Valoarea unitară medie a pierderilor este de 200-230 euro/ha.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a înștiințat pe comisarul european pe probleme de agricultură că suprafețe extinse din România sunt afectate de secetă, „pierderea de venituri a producătorilor agricoli punând în pericol viabilitatea economică a fermelor și interesele de securitate ale țării”.

„Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesită acordarea de compensații urgente în baza unei măsuri excepționale, pentru a contribui la soluționarea problemelor specifice rezultate în urma acestor fenomene”, scrie în documentul trimis la CE de Florin Barbu.
Potrivit ministerului român, bugetul total estimat de maxim 75.224.000 euro pentru culturile înființate în toamna anului 2023 trebuie rambursat de urgență fermierilor. În acest sens, MADR consideră că se impune ca întreaga suma să poată fi achitată producătorilor afectați, în baza unui singur act juridic comunitar care să cuprindă norme tehnice și surse de finanțare atât cele din partea Uniunii Europene, cât și ajutoare naționale suplimentare.

De asemenea, primăvara – vara anului 2024 a fost caracterizată de o lipsă masivă de precipitații, printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit în aproape toată țară, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie.
„Aceste fenomene au afectat până la compromitere culturi înființate în primăvara anului 2024, în special porumb și floarea-soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2.000.000 ha la nivel național. Se estimează că valoarea unitară medie a pierderilor este de 200 - 230 euro/ha”, precizează ministerul.

Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că România stă bine la capitolul baze sportive și că el este mulțumit, realitatea îl contrazice, acuză USR.

Potrivit USR, analiza proiectelor depuse la Compania Națională de Investiții (CNI) pe infrastructură sportivă (bazine, complexuri sportive, patinoare) arată că au fost finalizate doar 114 din totalul de 1.476 de proiecte depuse, adică doar 7,72%. Restul stau în sertarele Ministerului Dezvoltării de ani de zile, mai arată cei de la USR.

„Tot pe site-ul CNI vedem că au fost construite sau renovate 1.421 de săli de sport, dar dacă facem comparație cu numărul de unități de învățământ din România, aproximativ 7.000 (conform INS), constatăm că doar 20% dintre instituțiile de învățământ din România beneficiază de o sală de sport adecvată. O mare parte dintre elevii din România nu au unde să facă educație fizică iarna, pentru că avem prea multe școli care nu beneficiază de o sală de sport. La fel ca în cazul lui David Popovici, care se antrenează iarna într-un balon. Dacă analizăm infrastructura sportivă mare deținută de Agenția Națională pentru Sport, în speță Complexurile Sportive Naționale (11 la număr), vedem că o parte dintre ele sunt într-o stare deplorabilă și nu au resurse nici de o minimă întreținere. Exemplu: CSN „Lascăr Pană” din Baia Mare, care are un teren de atletism impracticabil, e în paragină (la un moment dat, o vulpe și-a făcut cuib pe teren, deși e în centrul orașului). În Maramureș, ca în multe alte județe, iarna nu se poate practica atletismul, dar nici alte sporturi”, adăugă USR.

Potrivit opoziției, stadioanele construite din bani publici în țară sunt distribuite neuniform din punct de vedere teritorial și nu se ține cont de potențialul zonei. Acestea produc o gaură anuală de aproximativ 48 de milioane de lei (diferența dintre venituri și cheltuielile de întreținere), apreciază opoziția.
În România sunt peste 50 de federații sportive, însă investițiile nu sunt gândite să acopere necesarul pentru toate ramurile sportive, este una dintre concluziile USR.
„Pe lângă finanțarea adecvată, marea problemă legată de infrastuctura sportivă din România e că banii de la CNI, inclusiv cei care merg spre bazele sportive, se alocă pe criterii politice, fără o minimă transparență și predictibilitate. Există recomandări de la Expert Forum și Curtea de Conturi cu privire la cum ar trebui alocați banii de la CNI, dar PSD și PNL le ignoră”, avertizează deputatul USR Cristian Brian.
Un raport al Expert Forum arată că „nu au identificat criterii concrete pe baza cărora sunt selectate proiectele din lista sinteză sau care este calendarul pe baza cărora acestea pot fi aprobate, ceea ce creează o incertitudine cu privire la mecanismele de selecție care sunt folosite”. Până și Curtea de Conturi recomandă: implementarea unor condiții de admisibilitate și a unor instrumente de evaluare a solicitărilor UAT-urilor și indicatori care să permită ierarhizarea propunerilor de săli de sport, a precizat USR.

Ministerul Finanțelor pregătește o serie de soluții tehnice care să permită achiziția online a titlurilor de stat Tezaur. Ministerul a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a publicat în transparență un proiect de act normativ în acest sens.

Actul își propune să reglementeze posibilitatea Guvernului de diversificare a instrumentelor de finanțare specifice puse la dispozitie de guverne și entități guvernamentale pentru proiecte de interes strategic național, inclusiv de apărare și securitate națională.

„Concret, pot fi accesate fonduri, în condiții financiare foarte avantajoase, prin mecanismul FMF (Foreign Military Financing – Finanțare Militară Externă) oferite de către Guvernul SUA guvernelor altor state, fiind necesara modificarea si completarea OUG 64/2007, în sensul includerii acestui tip de instrument de finantare a datoriei publice guvernamentale”, scrie în comunicatul Ministerului Finanțelor.
Adaptarea cadrului legislativ prevede includerea posibilității utilizării unor mecanisme de finanțare specifice puse la dispoziție de alte guverne și/sau alte entități guvernamentale, pentru finanțarea unor contracte/ acorduri de achiziții/ proiecte de interes strategic national, reglementarea unor elemente specifice legate de derularea acestor finanțări și asigurarea posibilității ca astfel de finanțări contractate de Guvernul României să poată fi subîmprumutate companiilor de stat relevante și/sau acestea să beneficieze de garanția statului pentru astfel de împrumuturi contractate în nume propriu, cu respectarea legislației privind ajutorul de stat.

În plus, modificările au in vedere flexibilizarea costurilor Ministerului către Compania Națională Poșta Română, pentru activitatea acesteia de distribuire și plată a titlurilor de stat Tezaur.

„Reglementarea vine în contextul în care MF pregătește implemntarea unor noi soluții tehnice care să permită achiziția titlurilor de stat Tezaur inclusiv online, fapt ce va permite o distribuție mai cuprinzătoare a acestor titluri, cu modalități noi de subscriere și de plată la scadență. MF răspunde astfel solicitărilor de a facilita accesul la cumpararea titlurilor de stat Tezaur inclusiv a persoanelor cu cetățenie română din diaspora. MF va extinde baza de investitori de tipul persoanelor fizice, contribuind la dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și susținerea procesului de finanțare a statului român de pe piața internă prin intermediul acestor instrumente”, mai transmite Ministerul Finanțelor.

Șeful Direcţiei Instruire şi Doctrină din Statul Major al Apărării și locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale au fost înaintați în grad prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit anunțului oficial, Daniel Pop, şeful Direcţiei Instruire şi Doctrină din Statul Major al Apărării, a fost înaintat, luni, în gradul de general-maior cu două stele. De asemenea, locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale, Marcel Neculae, a devenit contraamiral cu două stele.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele.
Daniel Pop îndeplinește funcția de șef al Direcției instruire și Doctrină începând cu data de 5 decembrie 2022. În 2005 a fost promovat la gradul de maior. În 2006, a fost detașat în cadrul operațiunii ENDURING FREEDOM la Kabul, Afganistan, pentru o perioadă de șapte luni, în calitate de ofițer de legătură cu ministerele afgane de infrastructură și de dezvoltare urbană. În perioada ianuarie-august 2015, a fost dislocat din nou la Kabul, în Afganistan, de data aceasta în calitate de șef al echipei române de consiliere instituțională a Armatei afgane. La întoarcere a fost numit comandant al Batalionului 32 Cercetare-Supraveghere„ Mircea” din Timișoara. În martie 2016 a fost avansat la gradul de colonel.

În octombrie 2017, a fost numit în funcția de locțiitor al comandantului Brigăzii Multinaționale Sud-Est, cel mai nou comandament de brigadă al NATO, cu sediul la Craiova. În noiembrie 2019, a fost repartizat în funcția de comandant al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” situată în orașul Iași și promovat la gradul de general de brigadă în decembrie 2020.
Marcel Neculae este locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale începând cu data de 13 septembrie 2023.