Aproape o treime dintre agenţii de poliţie din Suceava care s-au înscris la concurs pentru avansarea la rangul de „ofiţer”, au picat examenul psihologic. Este vorba despre aproximativ 60 de agenţi din cei 212 care s-au prezentat la examen.
O parte dintre ei au trimis o reclamaţie scrisă conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române prin care au atras atenţia că subiectele lor au fost de o dificultate mult mai mare decât ale agenţilor din alte judeţe.
”În calitate de agenți de poliție din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia evaluării psihologice desfășurate în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție, în perioada 6-13 ianuarie 2021, am fost declarați inapți și arătăm că nu au fost respectate regulile stabilite la întocmirea și alegerea subiectelor pentru testare. În acest sens, subiectele alese au fost de un nivel de dificultate mult mai ridicat față de cele susținute de alte IPJ din țară, drept urmare la IPJ Suceava au fost declarați inapți 60 de lucrători, din 212 persoane testate. Prin comparație, în urma verificării situației cu rezultatele obținute la nivel național, în 30 de județe au fost un total de 62 de candidați declarați inapți, din peste 3.000 de persoane testate”, se arată în sesizarea depusă de polițiști, potrivit Monitorul de Suceava
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.