Se prelungeşte starea de alertă Recomandat

Nelu Tătaru a anunţat marţi seara, într-o conferinţă de presă, că starea de alertă a fost prelungită cu alte 30 de zile începând cu 15 octombrie. Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a menţionat principalele noi restricţii ce urmează a fi aplicate şi condiţiile în care ele vor intra în vigoare.Concret, purtarea măştii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în cele pietonale sau zone de aşteptare acolo unde incidenţa este sub 3 la mia de locuitori. În cazul unei incidenţe ce depăşeşte 3 la mie, purtarea măştii devine obligatorie în toate spaţiile deschise, de la ieşirea din casă până la revenirea în casă.

Teatrele, cinematografele, sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele, acolo unde incidenţa este sub sau egală cu 1,5 la mie, vor funcţiona cu capacitatea de 50%, în vreme ce în localităţile cu incidenţa cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie, toate acestea vor funcţiona cu capacitate de 30 % iar programul va fi redus până la orele 23:00. Pentru o incidenţa de peste 3 la mie activitatea lor va fi sistată.

În perioada următoare, evenimentele private - nunţi, botezuri, aniversări, mese festive - în spaţiile închise şi deschise sunt interzise pe plan naţional, până când se va observa o scădere a numărului cazurilor.

Referitor la campania electorală, numărul persoanelor la interior va fi de maxim 20 de persoane iar la exterior de 50 de persoane.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display