Militarii răniți în explozia de la Botoșani, preluați de SMURD și transportați cu avionul militar în Belgia Recomandat

Militarii răniți grav în urma exploziei produse duminică într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani au fost transferați de urgență în Belgia, în cadrul unei misiuni aeromedicale de amploare coordonate de autoritățile române.

Decizia a fost luată în urma evaluării medicale efectuate de specialiști, având în vedere gravitatea leziunilor, ambii pacienți suferind arsuri severe, inclusiv la nivelul căilor respiratorii superioare. Aceștia au fost intubați și ventilați mecanic încă din faza de preluare.

Inițial, victimele au fost transportate și stabilizate la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde echipele medicale au efectuat investigațiile și intervențiile necesare pentru stabilizarea temporară a stării lor.

Ulterior, s-a decis transferul către un centru specializat pentru tratamentul marilor arși din Bruxelles, Belgia.

Pentru realizarea misiunii, două unități de Terapie Intensivă Mobilă au asigurat transportul pacienților către Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, sub escorta structurilor de ordine publică. Pe tot parcursul deplasării, aceștia au fost monitorizați permanent de echipe medicale SMURD și ISU.

De la Suceava, militarii au fost îmbarcați la bordul unei aeronave C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale. Zborul către Bruxelles a fost realizat cu sprijinul unei echipe medicale mixte, formată din specialiști SMURD și personal medical militar al Ministerului Apărării Naționale.

Misiunea a implicat o mobilizare amplă de forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Apărării Naționale, fiind considerată una dintre cele mai complexe operațiuni aeromedicale derulate în ultimele luni.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.