Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru trafic intern de droguri de mare risc, în formă continuată.
Din cercetările efectuate de anchetatori a reieșit că, în perioada ianuarie 2025 – ianuarie 2026, inculpatul ar fi procurat, deținut, depozitat și comercializat droguri de mare risc, în special cocaină.
În cursul zilei de joi, 22 ianuarie, bărbatul a fost prins în flagrant imediat după ce a vândut 10 doze de cocaină pentru suma de 3.500 de lei.
Ulterior, polițiștii și procurorii au efectuat o percheziție la locuința acestuia, ocazie cu care au fost ridicate aproximativ 95 de grame de cocaină, un cântar electronic de precizie, obiecte cu urme de substanțe interzise, sume de bani în lei, euro și lire sterline, un pistol cu aer comprimat, precum și alte probe relevante.
Procurorii au sesizat astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Reprezentanții DIICOT subliniază că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.