Poliţişti din aparatul central al Administrației Naţionale a Penitenciarelor, infectați cu coronavirus Recomandat

Doi poliţişti de penitenciare din aparatul central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiilor Managementul Resurselor Umane, respectiv Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar. Pe parcursul exercitării atribuţiilor de serviciu, cei doi polițiști au purtat echipament de protecţie.

”Vă informăm că doi poliţişti de penitenciare din aparatul central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost confirmaţi pozitiv la testul efectuat pentru SARSCoV-2. Aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiilor Managementul Resurselor Umane, respectiv Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar. Pe parcursul exercitării atribuţiilor de serviciu, poliţiştii de penitenciare au purtat echipament de protecţie. Odată cu debutul simptomatologiei COVID-19, persoanele în cauză au notificat conducerea instituţiei şi nu s-au mai prezentat la serviciu”, anunţă joi ANP.


Din punct de vedere administrativ, în conformitate cu prevederile metodologiei de intervenţie a sistemului penitenciar, angajaţii identificaţi contacţi au fost scoşi din activitate şi vor rămâne la domiciliu.
Prin aplicarea programului de lucru secvenţial, a procedurilor de lucru la distanţă, telemuncă şi videoconferinţe, instituţia îşi menţine funcţionalitatea


Potrivit ANP, au fost dezinfectate căile de acces şi spaţiile de lucru, inclusiv prin nebulizare, urmând a fi aplicate, în continuare, măsurile cu caracter de prevenţie şi recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Joi, 23 Iulie 2020 10:52

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display