Sfântul Ilie, aducătorul de ploi. Tradiții și obiceiuri Recomandat

În fiecare an, în ziua de 20 iulie creştinii ortodocşi prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie. Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere și tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. El a fost fiul preotului Sovac din Tesvi și a trait cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos. Prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

 Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie

  • purtarea ramurilor de salcie pentru a-i feri pe oameni de trăznete;
  • în ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;
  • oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;
  • tot în aceasta zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
  • oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte in lupta cu diavolul;
  • dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
  • plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;
  • fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu si credinţa poporului nostru creştin ortodox.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

Totodată, ziua Sfântului Ilie este și un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.

Sursa: tradițiișiobiceuri

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display