Ministrul Sănătății: „Va fi stare de alertă atât timp cât va fi nevoie” Recomandat

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că în România „va fi stare de alertă atât timp cât va fi nevoie”. Potrivit acestuia, legea carantinei și izolării i-ar putea obliga pe pacienții asimptomatici să stea internați în spital timp de 48 de ore, urmând ca ulterior aceștia să fie trimiși în izolare până la 14 zile.

 Întrebat de jurnaliști ce se va întâmpla dacă nu va mai fi stare de alertă în România, ministrul Sănătății a răspuns: “Va fi stare de alertă, va fi stare de alertă”.

Tătaru a mai declarat că persoanele infectate vor fi reținute 48 de ore în spital pentru evaluare, iar după acest interval asimptomaticii pot pleca acasă pentru a sta în izolare, în timp ce pacienții simptomatici vor sta internați până la ameliorare sau până când devin asimptomatici.

”Se va merge pe internarea asimptomaticilor cu evaluare de maximum 48 de ore şi decizia de izolare la domiciliu pentru 14 zile, dacă vorbim de COVID-19. Medicul curant va avea posibilitatea de a-şi susţine diagnosticul pus, DSP-ul va da actul administrativ după cele 48 de ore de evaluare în spital. Persoanele infectate simptomatice vor fi internate în spital, cu posibilitatea externării la ameliorarea simptomelor”, a declarat Tătaru după dezbaterea din Camera Juridică a Senatului a legii carantinei.

 Ministrul Sănătății a mai spus că amenzile nu s-au stabilit încă, dar că vor fi acelea din Legea 55 privind starea de alertă şi prevăzute în Codul Penal.

 În ceea ce privește carantina la graniţă pentru persoane, rămâne pentru persoanele care vin din zonele roşii, cu posibilitatea de a contesta în instanţă acest lucru.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display