Marcel Ciolacu: Extremismul, populismul și antisemitismul sunt pericolele cu care se confruntă Europa astăzi Recomandat

Premierul Marcel Ciolacu susține că extremismul, populismul și antisemitismul sunt pericolele cu care se confruntă Europa. Acestea se hrănesc din ignoranță și indiferență, a avertizat prim-ministrul.
Declarația a fost făcută cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

„În condițiile în care societățile actuale se confruntă din ce în ce mai mult cu tendințe de radicalizare și de antagonizare, a fi de partea dreptății și a respectării drepturilor omului devine o necesitate. Pericolele cu care se confruntă Europa astăzi: extremismul, populismul și antisemitismul se hrănesc tocmai din ignoranță și indiferență. Antisemitismul nu reprezintă doar o componentă tristă a secolului trecut, ci o realitate deosebit de periculoasă cu care ne confruntam și astazi, agravată de evenimentele recente și alimentată de grupurile extremiste”, a declarat Marcel Ciolacu.

În timpul ceremoniei, șeful Guvernului a mai declarat că va susține „educarea tinerei generații privind tragediile trecutului, în vederea prevenirii repetării acestora”.
„Mă bucur că în acest an școlar tinerii au ocazia de a-și cultiva spiritul civic prin studierea disciplinei <Istoria Evreilor. Holocaustul>, fapt ce nu ar fi fost posibil fără domnul deputat Silviu Vexler, care s-a numărat printre inițiatorii acestui demers. În încheiere, vă invit să aducem cu toții un pios omagiu tuturor celor care și-au pierdut via-ța în una dintre cele mai mari tragedii pe care omenirea le-a cunoscut. Ziua aceasta ne îndeamnă, an de an, să reflectăm asupra urmei lăsate de Holocaust, să cinstim memoria victimelor și să facem auzite mărturiile supraviețuitorilor”, a precizat Marcel Ciolac

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.