Dalia Birsan

Şapte medici de la Spitalul Judeţean Galaţi au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni, printre care şi ucidere din culpă, fiind acuzaţi că au lăsat să aştepte afară în frig, un pacient în stare gravă sau au întârziat realizarea testelor COVID.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a transmis un comunicat de presă prin care anunță că procurorii au dispus trimiterea în judecată a şapte medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi la data faptelor, patru din Unitatea de Primiri Urgenţe, trei din cadrul Laboratorului de Analize Medicale.
 

"Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 21.12.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a 7 inculpați, medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi la data faptelor, patru din Unitatea de Primiri Urgenţe, trei din cadrul Laboratorului de Analize Medicale, toţi aflați sub măsura controlului judiciar, după cum urmează:
- inculpat Cucu Bogdan-Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;
- inculpata Șandru Lidia, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi abuz în serviciu;
- inculpata Morcov Amalia-Florența, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi abuz în serviciu;
- inculpata Ciureanu Olguța, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;
- inculpata Morar Cristina, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice;
- inculpata Anton Ana, pentru savârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice;
- inculpat Țocu George, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Totodata, s-au dispus numeroase disjungeri în vederea continuării urmăririi penale.
Dosarul, însumand 72 volume, s-a înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi sesizarea instanţei prin rechizitoriu, în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate, în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul citat.

La data de 22 decembrie 2022, la ora 17:54, Poliția Galați a fost sesizată prin Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 24D, în interiorul localității Bursucani, din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a decedat.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au constatat că cele sesizate, din păcate, se confirmă, iar din verificările preliminare au stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din satul Păun, comuna Bîrnova, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați către municipiul Bârlad, în interiorul localității Bursucani, a surprins și accidentat mortal un bărbat, cu vârsta de 55 de ani, care se afla întins pe partea carosabilă, în dreptul unui imobil, la km 22+400 de metri.

La testarea alcoolscop a conducătorul auto rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital unde i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest tragic eveniment.

Primăria municipiului Galați informează că Parcul de la „Elice”, loc emblematic al orașului, va primi un aspect modern.

„Lucrările presupun în principal realizarea de alei pietonale cu dale din granit, instalarea sistemului de irigații pentru spațiile verzi, instalarea sistemului de iluminat utilitar și de ambianță, instalarea de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban, dar și a unor zone de umbrire”, a transmis Primăria Galați.

Astfel, în urma licitației publice pentru amenajarea parcului, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă Asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop - Fraicom SRL.

Valoarea contractului este de 2,8 milioane de lei fără TVA, iar durata este de 12 luni (2 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuția lucrărilor).

Investițiile străine direct ajung după primele 10 luni ale anului la 11,3 miliarde de euro la „un nivel record”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

 „Investițiile străine directe au ajuns la un nivel record pentru primele zece luni ale acestui an. Potrivit estimării BNR, 2022 va fi anul cu cele mai importante investiții străine. Acest indicator ne arată că marii investitori văd, foarte clar, perspectivele de creștere pe termen lung ale economiei românești și includ România în calculele care implică plasarea de capital”, susține Nicolae Ciucă, într-o postare pe Facebook.

Șeful executivului anunță că investițiile străine directe au ajuns la 11,3 miliarde de euro, potrivit estimărilor BNR pe primele 10 luni.

 „Intrarea masivă în țară a investițiilor se observă în rata de creștere a economiei naționale, multiplele oportunități de afaceri care apar pe piața internă, dar și crearea de noi locuri de muncă în perioada următoare, atât de necesare creșterii nivelului de trai al tuturor”, a precizat premierul. 

Sărbătorile ne bat la ușă, așa că, Moș Crăciun împreună cu Transurb Galați vor  aduce un strop de bucurie copiilor care călătoresc cu mijloacele noastre de transport în comun.

„Așadar, reprezentanții societății noastre vor fi anul acesta ajutoarele lui Moș Crăciun, iar  în data de 21 decembrie 2022, în intervalul orar 09.00-12.00, pe traseele de transport 11 și 102, vor dărui cadouri micuților călători”, a transmis SC Transurb. 

 

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria, pe comandantul Comandamentului Operațiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton.

Premierul Ciucă a evidențiat, în timpul întrevederii, importanța forțelor pentru operații speciale, a modernizării și înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate.

De asemenea, prim-ministrul Ciucă a subliniat relevanța  prezenței forțelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO și a determinării de a proteja aliații.

150 de ucraineni din categoria persoanelor vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități și mame singure) refugiați la Galați și Brăila au petrecut Crăciunul în avans, alături de Fundația Inimă de Copil.

Oaspeții au avut parte de un program interpretat de copii ucraineni, unii dintre ei fiind copiii sau nepoții celor prezenți în sală. Micuții refugiați au pregătit o frumoasă scenetă și au cântat colinde. Nici seniorii ucraineni nu au stat deoparte şi au fredonat colindele alături de copii. Chiar dacă este vorba despre un Crăciun total diferit de sărbătorile de acasă, vârstnicii ucraineni s-au simțit excelent și, pentru câteva ore, au încercat să uite că sărbătorile de anul acesta îi găsesc într-o țară străină, departe de propriul cămin. Aceasta a și urmărit organizația: în zilele de sărbători care vor urma, fiecare reamintire a acestui eveniment de comunitate să le aducă bucurie și alinare.

Andrei, refugiat ucrainean: „Mulțumim organizatorilor, sponsorilor, tuturor celor care ne ajută. Noi, ucrainenii, simțim căldura și grija pe care poporul român ni le poartă. Ne rugăm astăzi la Dumnezeu să îi binecuvânteze pe cei care, în acest vremuri dificile, ne oferă o mână de ajutor. E un lucru extrem de valoros”.

Valentina, refugiată ucraineană: „Mă bucur să fiu prezentă la această sărbătoare, e o atmosferă în care putem să ne simțim bine, să uităm de probleme. Suntem impresionați de spectacolul copiilor și de aceea avem speranță pentru viitor”.

Daniela Kaufusi, coordonator proiecte refugiați, Fundația Inimă de Copil: „Am vrut ca, în preajma sărbătorilor, acești oameni să nu se simtă singuri. Au primit o masă, cadouri și s-au bucurat de colinde, ne-am străduit ca sărbătoarea să fie cât mai aproape de spiritul sărbătorilor de acasă”.

Cei 150 de participanți au primit cadouri la finalul evenimentului. Evenimentul a fost posibil datorită suportului financiar oferit Fundației Inimă de Copil de către FONSS (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale) din fonduri UNHCR, Good Neighbors Coreea dar și datorita fondurilor oferite de alți donatori privați ai organizației.

Alături de proiectele destinate copiilor români aflate în dificultate în care Fundația Inimă de Copil este implicată de peste 26 de ani, împliniți în acest decembrie, în cele 10 luni de la declanșarea războiului din Ucraina, organizația a ajutat peste 5800 de persoane prin colaborarea cu alte instituții locale și prin cele doua Centre de resurse și suport pentru refugiați din Galați și Brăila pe care le gestionează.

Primăria municipiului Galați informează că în noaptea dintre ani se va organiza Revelion în stradă și vor fi trei locuri din oraș de unde se vor lansa focuri de artificii.

Revelionul public se va desfășura în centru, la intersecția străzilor Brăilei și Domnească, iar punctele de unde vor fi lansate focurile de artificii sunt: Faleza Superioară (zona Elice), esplanada din fața Sălii Sporturilor și parcarea Shopping City Galați.

Programul Revelionului 2022-2023 din centrul orașului începe la ora 22.00 și se încheie la ora 02.30, fiind asigurat de DJ Andrei Codreanu, DJ Eugen Anghel, DJ Marius Ilie și MC Liviu Stoica.

Evenimentul „Revelion în stradă 2022-2023 – Galați – Lights all night“ este organizat de GABY MODELLES EVENTS SRL Buzău, valoarea contractului fiind de 269.600 lei.

Pet-uri, cutii de medicamente, măști, tacâmuri de unică folosință, roți dințate, dar și bureți, diapozitive sau conuri și sticlă sunt materialele folosite la realizarea a 30 de brazi neconvenționali, expuși de ieri în holul Facultății de Inginerie a UDJG. A V-a ediție a Concursului Brad Engineering a adunat la start echipe formate din elevi, studenți și cadre didactice, dornice să-și arate măiestria în ceea ce privește realizarea unui brad ecologic.

Membrii Juriului au avut, după cum au și mărturisit, o misiune grea, însă până la urmă au desemnat șase echipe câștigătoare din rândul elevilor și șase echipe din rândul studenților. Asociația Generală a Inginerilor din România, filiala Galați a mai acordat două premii speciale, unul pentru elevi și unul pentru studenți. „Am luat în considerare atât soluțiile inginerești folosite în realizarea brazilor, dar și ideile creative care au stat la baza alegerii materialelor reciclabile”, a declarat prof. dr. Anca Nicolau, membră a Juriului. 

Cele trei premii generale pentru elevi au fost distribuite după cum urmează: Premiul I (Bradul amintirilor – brad negru, cu globuri cubice, realizate din diapozitive și fotografii vechi) - Colegiul Tehnic „Paul Dimo" Galaţi, Premiul II (brad din bucăți de sticlă pictată) - Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika" Comănești; Premiul III - Școala Gimnazială Nr. 3 Galați. Premii speciale au fost acordate echipelor 14 şi 22 de la Liceul Tehnologic „Costache Conachi" Pechea și Echipei 15 de la CNVA.

La categoria studenți, podiumul a fost adjudecat în totalitate de Facultatea de Inginerie. Premiul I a ajuns la Echipa nr. 25, pentru un brad realizat din lemn, găletușe din tablă și decorațiuni din hârtie reciclabilă; Premiul II a revenit Echipei nr. 6 pentru un brad din tablă debitată la plasma, iar Premiul III a ajuns la Echipa nr. 31, pentru un brad inedit din furculițe de unică folosință, decorat cu măști și ambalaje de la medicamente. Premii speciale și mențiuni au fost acordate studenților din Echipa nr. 1 – FEAA, pentru bradul confecționat din conuri și Echipa nr. 5 de la Facultatea de Inginerie. Bradul U3A, „Bradul Generațiilor”, realizat din lufă, pânza dantelată și ață pescărească, de Echipa ECO SENIORI a Universității Vârstei a Treia, a câștigat un alt Premiu Special.

Cele două Premii AGIR au ajuns la Echipa nr. 4 - Asociația Multifuncțională Filantropică „Sfântul Spiridon” Galați, Centrul de zi și la Echipa nr. 11 - Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor.

„După o pauză de trei ani, ne-am bucurat de o prezență importantă, mai ales din rândul elevilor, dovadă că această competiție, care pune la încercare creativitatea și ingeniozitatea participanților este pe placul tinerilor. Vreau să mulțumesc Juriului, tuturor echipelor, Asociației Absolvenților Facultății de Inginerie, cea care a acordat premiile, Asociației Generale a Inginerilor din România, filiala Galați și studenților voluntari, care s-au ocupat de organizare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, președintele Juriului Brad Engineering.

Un cutremur s-a produs în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, a informat Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). 

Seismul a avut magnitudinea de 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea. 

„În ziua de 16 Decembrie 2022, la ora 01:47:13 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 88km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83km E de Brașov, 94km S de Bacău, 101km NE de Ploiești, 112km V de Galați, 115km NV de Brăila, 151km N de București, 172km NE de Pitești, 174km SV de Iași, 196km E de Sibiu, 216km N de Ruse”, a anunțat INCDFP.

Cele mai citite

Error: No articles to display