Dalia Birsan

Ministerul Energiei a fost anunțat marți de compania Sinteza SA că a fost luată decizia de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii. Proiectul realizat împreună cu compania Lockheed Martin este inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Ministerul Energiei a luat act de decizia companiei Sinteza SA de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025. În acest context, Ministerul Energiei a inițiat imediat un dialog cu beneficiarul finanțării, în vederea identificării celor mai potriviți pași de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel național în cadrul PNRR, măsura I4.1 – Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare). Deși compania Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul rămâne angajat în promovarea și susținerea apelului dedicat producției de baterii în România”, scrie în comunicatul de presă semnat de Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei nu a efectuat plăți către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR.

„Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacități industriale naționale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României și pentru atingerea țintelor de decarbonizare. Vom continua eforturile de identificare și susținere a proiectelor viabile, astfel încât România să își reducă dependența de importuri și să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene”, mai scrie în comunicat.

Conducerea PSD l-a ales pe Sorin Grindeanu în funcția de președinte interimar al partidului. Acesta va conduce PSD până la congresul formațiunii politice. Asta după ce Marcel Ciolacu a demisionat.

Marcel Ciolacu a demisionat marți. El și-a anunțat colegii, apoi a publicat un mesaj pe Facebook.
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. (...) Dar astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea. Să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni. Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale. (...) Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ulterior, conducerea PSD a analizat propunerile pentru înlocuirea lui Ciolacu. Două variante au fost supuse la vot, prim-vicepreședinții PSD Sorin Grindeanu și Daniel Băluță. Grindeanu a obținut majoritatea voturilor și a devenit președinte interimar al PSD.

Compania Națională Aeroporturi București anunță că marți, 20 mai 2025, dă în folosință o nouă parcare la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Parcarea are suprafața de 20.265 mp și este situată în proximitatea Terminalului Plecări.

Astfel, clienții vor avea din nou la dispoziție o parcare pe termen scurt adiacentă terminalului, în condițiile în care, în ultimele luni, lucrările la stația de metrou de pe magistrala M6 au condus la închiderea parcării ”Plecări”.
Odată cu punerea în folosință, pasagerii beneficiază de 671 noi locuri de parcare, parte dintre acestea urmând a fi prevăzute cu stații de încărcare electrică a mașinilor, infrastructura necesară fiind deja realizată.
Valoarea acestui contract a fost de 14.89 milioane lei.

Totodată, Compania Națională Aeroporturi București anunță că în această săptămână încep lucrările de construcție a unei noi parcări, prin care se vor amenaja 1.019 locuri de parcare.

Noua parcare care se va construi va fi supraetajată și va avea 4 niveluri.

Lucrările vor fi executate de compania Bog’Art SRL, iar contractul are valoarea de 79 milioane lei.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, susține că România are nevoie de stabilitate democratică și nu de alianțe cu extrema dreaptă. Negrescu a transmis mesajul familiei social-democrate europene potrivit căruia zidul de protecție împotriva extremismului trebuie să reziste și în România.

„România are nevoie de stabilitate democratică, nu de alianțe cu extrema dreaptă. Un apel sincer care subliniază contribuția consistentă a Partidului Social Democrat la dezvoltarea României și la parcursul său european. În același timp, nemulțumirile multor români față de clasa politică sunt reale și trebuie ascultate. Social-democrația reprezintă soluția la multe din problemele lor”, a scris pe Facebook Victor Negrescu.

Vicepreședintele Parlamentului European consideră că trebuie înțeleasă frustrarea sinceră a multor social-democrați „care, ani la rând, au fost ținta unor atacuri nedrepte, judecați cu dublu standard și puși la zid chiar de cei care acum vor <unitate>.” Totuși, el militează pentru „o alegere responsabilă: între democrație și iliberalism, între construcție și haos”.

„Orice asociere cu extremismul e o linie roșie care nu trebuie trecută, pentru că ar anula tot ce am construit și toate speranțele pe care le mai putem avea. Am încredere că putem merge mai departe cu fruntea sus, fideli valorilor noastre social-democrate, și că putem construi, împreună, o Românie europeană, dreaptă și respectată”, a precizat Victor Negrescu.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit delegația Confederației Patronale Concordia la Palatul Cotroceni. În timpul întâlnirii care a avut loc miercuri s-a discutat despre situația economică a țării.

Administrația Prezidențială anunță că întâlnirea a avut loc în contextul conferirii Ordinului „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Cavaler Confederației Patronale Concordia, de către Președintele interimar al României, „în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la reforma dialogului social și a mișcării patronale din România, precum și pentru elaborarea strategiilor, programelor și politicilor care au generat creștere economică”.

„Cu acest prilej, Președintele interimar al României și reprezentanții Concordia au purtat discuții privind activitatea Confederației și situația economică actuală. Președintele interimar Ilie Bolojan a mulțumit investitorilor pentru contribuția adusă economiei românești, apreciind eforturile companiilor private și ale angajaților care, prin activitatea lor, susțin dezvoltarea țării. Președintele a subliniat că această recunoaștere este un gest firesc de respect față de cei care muncesc și obțin performanță în România”, a tr

Dan Șucu, președintele Confederației Concordia, a vorbit despre „rolul sectorului privat în creșterea economică, despre necesitatea păstrării unui climat fiscal predictibil, mai ales într-un context economic dificil”.
„Președintele Concordia a atras atenția asupra importanței menținerii parcursului euroatlantic al României, considerând esențială continuarea acestei direcții pentru stabilitatea și dezvoltarea țării. În încheiere, și-a exprimat speranța că întreaga comunitate de afaceri va continua să contribuie activ la dezvoltarea României”, a precizat Administrația Prezidențială.

Banca Națională a României a anunțat joi, 8 mai, un curs de 5,1222 lei pentru un euro. Cursul a fost în creștere. Miercuri cotația a fost de 5,0991.

Conform statisticii BNR, luni, euro a fost cotat la 4.9775 lei, marți a urcat la 5,0378, iar miercuri a ajuns la 5,0991 lei.

Joi, dolarul american este cotat joi la 4,5369, în creștere față de miercuri, când era 4,4898. Lira sterlină a fost cotată la 6,0212, față de 5,9866, estimarea de miercuri.

Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunțat că va participa la dezbaterile electorale organizate de televiziuni. El a cerut ca acestea să fie organizate de profesioniști și a spus că este o veste bună faptul că și George Simion vrea să participe.

Candidatul independent a confirmat faptul că va participa la dezbateri electorale.
„Da, voi răspunde invitațiilor, este o veste bună că și George Simion vrea să accepte”, a răspuns Nicușor Dan unei întrebări a jurnaliștilor.

El a cerut ca dezbaterile să fie organizate de profesioniști.
„Eu cred că avem în față niște alegeri foarte serioase, iar dezbaterile trebuie organizate de profesioniști. Există o discuție între staffuri și așteptăm ofertele televiziunilor”, a precizat Nicușor Dan.
George Simion și Nicușor Dan s-au calificat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat semnarea contractului de livrare a gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep, între OMV Petrom și compania de stat din Republica Moldova, Energocom SA. Anunțul a fost făcut miercuri.

Contractul prevede furnizarea de gaze naturale timp de trei ani către punctul virtual de tranzacționare (VTP) din România, cu destinația finală Republica Moldova. Gazele vor proveni din zăcământul offshore Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din Marea Neagră și primul proiect de mare adâncime al României, cu rezerve estimate la cel puțin 100 de miliarde de metri cubi.

„Resursele din Marea Neagră sunt un avantaj strategic pentru noi și o responsabilitate față de vecinii și frații noștri. Am spus mereu că Neptun Deep este despre solidaritate, despre viitorul energetic comun al regiunii. Semnarea acestui contract demonstrează că România nu doar promite, ci livrează – resurse, siguranță și încredere. Ajutăm Republica Moldova cu gaze, cu stabilitate, cu predictibilitate și cu o viziune comună. Prin această livrare de gaze către Republica Moldova, România confirmă rolul său de furnizor de securitate energetică în regiune. Este o misiune pe care ne-o asumăm cu responsabilitate, conștienți că stabilitatea energetică este fundamentul unei economii funcționale și al unui stat puternic”, a declarat Sebastian Burduja.

Conform ministrului, este vorba de o cantitate mai mică de 1% din totalul rezervelor minime confirmate în perimetrul Neptun Deep.
Proiectul Neptun Deep este cel mai amplu proiect de exploatare a gazelor naturale offshore din Marea Neagră și primul de mare adâncime din România. Co-dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, Neptun Deep are rezerve estimate la minim 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele volume comerciale sunt așteptate în 2027, iar acest contract semnat cu Energocom SA devine primul pas concret de valorificare regională a acestei resurse strategice.

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar, a anunțat marți Administrația Prezidențială.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile până la formarea noului Guvern.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele interimar a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu și a semnat decretul prin care se constată vacanța funcției de prim-ministru al Guvernului României.

Cătălin Predoiu este și liderul interimar al PNL. El a ocupat funcția de ministru de Interne în Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Candidatul Crin Antonescu a trimis luni dimineață un mesaj pentru români. Îmi pare rău că am eșuat în aritmetica politică, dar nu regret deloc că am fost împreună, a transmis Antonescu.
Mesajul a fost publicat pe rețelele de socializare.

„Dragii mei cunoscuți și, mai ales, necunoscuți, care m-ați susținut și mi-ați dat votul, vă mulțumesc și vă salut! Îmi pare rău că am eșuat în aritmetica politică, dar nu regret deloc că am fost împreună. A fost o onoare și o bucurie să vă reprezint, să spun, din nou, ceva în numele vostru”, a scris Antonescu.

Fostul candidat s-a adresat și tinerilor.
„Și le spun tinerilor, celor puțini, care mi-au fost alături: nu contează să câștigi și atât, contează să știi pentru ce lupți și să lupți cinstit, fără ascunzișuri și fără rest. Viața, istoria și politica merg înainte, iar pentru voi, cei tineri, e abia începutul. Noi, toți ceilalți, rămânem cu valorile și convingerile noastre, pe care le vom purta cu demnitate, chiar și prin vremuri sau împrejurări potrivnice”, a adăugat Crin Antonescu.

El a anunțat că va continua să comunice mesaje publice.
„Vă mulțumesc tuturor! Și vă dau întâlnire aici pentru că voi spune în continuare ce cred și voi asculta pe toți cei care vor să intre în dialog cu mine. Rămân cu voi. Rămân îndrăgostit de țara noastră, nu doar de cea care ar fi putut să fie, ci de cea care este acum, așa cum e ea. Cum am mai spus, e tot ce avem. România, înainte! Cu Dumnezeu înainte!”, a precizat Crin Antonescu.