Sistemul antigrindină menit să protejeze culturile din județele Botoșani și Suceava va deveni operațional începând din acest an!
„Eforturile susținute pe care le-am făcut alături de senatorul Lucian Trufin și miniștrii PSD ai Agriculturii au dat roade”. a sublinia preşedintele CJ Botoșani, Doina Federovici.
Proiectul de înființare Grupului de Combatere Suceava – Botoșani a intrat în linie dreaptă, în prezent, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină derulând procedurile de achiziție pentru realizarea celor 20 de puncte de lansare. 12 dintre acestea vor fi în județul Botoșani, iar 8 în județul Suceava. Ele vor acoperi aproape toată suprafața județului. Valoarea proiectului depășește 3 milioane de euro, bani asigurați din bugetul Ministerului Agriculturii.
Prin implementarea sistemului antigrindină Botoșani - Suceava se vor crea, într-o primă fază, 168 de locuri de muncă, numărul acestora urmând să crească ulterior!
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display