Investiție cu fonduri europene la Liceul Sportiv din Galați Recomandat

Primăria municipiului Galați a semnat contractul de finanțare europeană pentru Liceul cu Program Sportiv, în valoare de peste 15 milioane de lei, ce vizează reabilitarea clădirii unității de învățământ, a sălii de sport și a căminului.

Proiectul presupune în principal lucrări izolare termică a clădirilor, reparații la fațade, reabilitarea capitală a instalațiilor electrice și termice, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, montarea unor panouri fotovoltaice și/sau termice, realizarea unui acoperiș de tip șarpantă la sala de sport și la cămin, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea performanței energetice a construcțiilor aferente Liceului cu Program Sportiv și reducerea nivelului consumului anual specific de energie.

Valoarea totală a proiectului este de 15.816.992,75 lei, din care asistența financiară nerambursabilă reprezintă 11.749.040,12 lei.  Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni.

Proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Liceului cu Program Sportiv” este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.