În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Galați au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului de modernizare a sediului Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” Galați. Valoarea acestui proiect este de 14.699.538 de lei.
“Am depus deja de mai mult timp un amplu proiect pe fonduri europene pentru eficientizarea energetică a sediului Complexului Muzeal de Științele Naturii, instituție emblematică pentru Galați. Suntem deja la ultimele etape de verificare, astfel că sperăm să semnăm și contractul de finanțare în scurt timp. În plus, pentru a putea lansa și procedurile de achiziție publică, am aprobat indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect, prin care vom monta inclusiv sisteme de management energetic și de producere a energiei verzi.
Clădirea va fi reabilitată termic, vor fi schimbate ușile și geamurile, vor fi implementate soluții inteligente de umbrire pentru sezonul cald, iar toate sistemele de încălzire, iluminat, climatizare și ventilare mecanică vor fi modernizate și integrate într-un sistem inteligent de monitorizare și control. Mai mult, prin acest proiect vor fi montate și stații de încărcare pentru mașinile electrice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.