Se fac pași importanți în vederea înființării și extinderii sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare în județul Galați. Astfel, la Liești se realizează cu fonduri europene o stație modernă de tratare a apei de Vrancea, ce provine din captările de la Vadu Roșca și Salcia Liești, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
„Cu ajutorul tehnologiei, duritatea apei va scădea, reducându-se totodată și cantitățile de fier și magneziu. Este o stație de capacitate mare, având în vedere că din cele două captări de apă se alimentează o parte din municipiul Galați, precum și localitățile: Drăgănești, Barcea, Umbrărești, Ivești, Liești, Fundeni, Tudor Vladimirescu, Piscu, Independența, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Pechea, Braniștea, Șendreni, iar în viitor și localitatea Smârdan”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Stația este gata mai bine de 83%, urmând să fie realizată în curând și partea de automatizare.
În județul Galați se implementează un amplu proiect cu fonduri europene de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canalizare. Valoarea investițiilor este de peste 230 de milioane de euro și vizează peste 20 de localități din județ.